Cercetătorii vor să readucă la viață un mamut, dispărut acum 4.000 de ani

1.066

Un grup de geneticieni, condus de George Church de la Harvard Medical School, își propun să readucă la viață mamutul lânos, care a dispărut în urmă cu 4.000 de ani, imaginându-și un viitor în care gigantul epocii glaciare este readus în habitatul său natural, scrie CNN.

Eforturile au obținut un impuls major luni, după anunțul unei investiții de 15 milioane de dolari.

Susținătorii spun că apariția mamutului într-o formă modificată ar putea ajuta la refacerea fragilului ecosistem al tundrei arctice, la combaterea crizei climatice și la conservarea elefantului asiatic pe cale de dispariție, de care mamutul lanos este strâns legat. Cu toate acestea, este un plan îndrăzneț plin de probleme etice.

Scopul nu este clonarea unui mamut, pentru că ADN-ul pe care oamenii de știință au reușit să-l extragă din animalele înghețate în permafrost este mult prea fragmentat și degradat – ci crearea, prin ingineria genetică, a unui hibrid viu, elefant-mamut, care să să nu se distingă vizual de înaintașul său dispărut.

„Scopul nostru este să avem primele exemplare în următorii patru până la șase ani”, a declarat antreprenorul de tehnologie Ben Lamm, care, împreună cu Church, a cofondat Colossal, o companie de bioștiință și genetică care sprijină proiectul.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.