Recidivist la 21 de ani – Cum a ajuns un tânăr din Sibiu în atenția polițiștilor

Un tânăr în vârstă de 21 de ani a ajuns în atenția polițiștilor sibieni după ce, în repetate rânduri, s-a urcat la volanul autoturismului și a plecat la plimbare prin oraș fără să aibă permis de conducere. Ultima oară s-a întâmplat la începutul lunii septembrie, iar de această dată n-a mai scăpat ieftin. Inițial a fost reținut pentru 24 de ore, după care a fost prezentat unității de parchet competente pentru a fi dispusă o măsură preventivă. Tânărul se află acum în arest la domiciliu.

S-a crezut zmeu, dar n-a scăpat basma curată. Bobi, un tânăr din Sibiu în vârstă de 21 de ani, a fost prins de polițiști conducând fără permis. Cel mai recent, acesta s-a plimbat pe Calea Dumbrăvii la începutul lunii septembrie. (DETALII AICI)

„La data de 3 septembrie, în jurul orei 01,30, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier au oprit un autoturism condus pe Calea Dumbrăvii de către un sibian în vârstă de 21 de ani. În urma verificărilor preliminare efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, polițiștii întocmind actele premergătoare efectuării de cercetări penale cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Propunerea Parchetului, arest preventiv. A primit însă arest la domiciliu

În urma administrării probatoriului în cauză, în data de 15 septembrie, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, iar joi a fost prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Tânărul a fost pus ulterior în arest la domiciliu. Au fost luate măsuri mai aspre în cazul său tocmai fiindcă nu este pentru prima dată când conduce fără permis. Sursele Ora de Sibiu spun că bărbatul este recidivist în ceea ce privește infracțiunile rutiere.

„În baza art. 227 alin. 1 Cod procedură penală respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu și în consecință: (…) ia faţă de inculpatul faţă de care s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunea conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. 1 Cod penal, măsura arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 16.09.2021 şi până la data de 15.10.2021 inclusiv. În baza art. 221 alin. 1 Cod procedură penală, impune inculpatului ca pe perioada arestului la domiciliu să nu părăsească imobilul situat în municipiul Sibiu, (…) fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza”, se arată în soluția pe scurt publicată pe portalul instanțelor de judecată.

Pe durata arestului la domiciliu, Bobi va trebui să se prezinte în fața organelor de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat, să nu comunice direct sau indirect cu martorii din prezenta cauză respectiv: G. R. N., V. A. Ş., B. D. Dacă acesta va încălca vreo măsură, arestul la domiciliu va fi înlocuit cu arestul preventiv.

arest la domiciliuconducere fara permisinfractiuniinfractiuni rutiere
Comentarii (0)
Comentează