Ministrul Sănătății anunţă că medicii din centrele de vaccinare își vor primi salariile restante

561

Ministerul Sănătății anuntă că a alocat și sumele necesare plății salariilor restante din luna august pentru personalul medical din centrele de vaccinare. „Cu aceste fonduri ajungem la zi, așa cum am promis”, a precizat ministrul interimar al Sănătății, .

„Ministerul Sănătății a transmis astăzi, 17 septembrie 2021, deschiderile de credite bugetare în sumă de 24 851 000 lei în vederea achitării salariilor restante din luna august 2021 pentru personalul medical din centrele de vaccinare, după ce, în această săptămână, au fost plătite și sumele pentru lunile mai – iulie”, se arată într-un comunicat al instituției.

“Cu aceste fonduri ajungem la zi cu plata salariilor personalului medical din centrele de vaccinare, așa cum am promis”, a declarat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila.

Joi, instituția anunța că personalul medical din centrele de vaccinare își va primi salariile restante pentru perioada mai – iulie 2021.

Ultimele date oficiale arată că, în data de 13 septembrie erau deschise 583 de centre de vaccinare pentru imunizarea populatiei cu 839 fluxuri organizate.

Tot la această dată, au fost efectuate imunizări în ambulatoriile de specialitate din 149 spitale publice și 26 spitale private, iar în săptămâna 6 – 13 septembrie au fost solicitate 46 echipe mobile pentru derularea procesului de vaccinare.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.