Expert în sănătate publică: „Ne așteaptă o iarnă cu multe restricții, pregătiți-vă”

2.138

Expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheș susține că pe români îi așteaptă o iarnă lungă cu multe restricții din cauza pandemiei COVID. Pregătiți-vă, este avertismentul specialistului.

Răzvan Cherecheș a analizat rata estimată a transmiterii COVID 19 și a constatat că, în septembrie, România se află pe primul loc la acest capitol înaintea SUA, Canada și a țărilor din UE.

În prima parte a lunii septembrie, numărul mediu de infectări cauzat de o persoană din România era în jur de 1,5, potrivit unei estimări a unor specialiști străini.

„R = numărul mediu de infectări cauzat de o persoană. Dacă R>1 infecția se împrăștie în populație, dacă R<1 infecția este sub control”, a explicat specialistul român.

Ca urmare, situația se va înrăutăți în România și vor fi noi restricții, crede Răzvan Cherecheș.

„Din nefericire, ne așteaptă o iarnă lungă cu multe restricții, pregătiți-vă! Nu va ajuta deloc faptul că țările cu rată mare de vaccinare vor avea o viață normală – ne va arăta doar cum am pierdut vara 2021”, a precizat Răzvan Cherecheș.

Peste 4.400 de noi cazuri de COVID au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în România, a anunțat joi Grupul de Comunicare Strategică. De asemenea, au fost raportate 71 de decese.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.