Reacţia Uniunii Europene, după ce doi jurnalişti şi un activist de mediu au fost bătuţi într-o pădure din Suceava

Doi jurnalişti şi un activist de mediu au fost agresaţi într-o pădure din Suceava, în timp ce documentau tăierile ilegale.

Unul dintre jurnalişti, Mihai Dragolea, şi activistul de mediu Tiberiu Boşutar au ajuns la spital, după ce şi-au pierdut cunoştinţa. Şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac, a declarat că este inadmisibil să fii atacat în timp ce îţi faci meseria şi că autorităţile naţionale trebuie să ia toate măsurile necesare pentru protejarea libertăţii presei.

„Am luat la cunoştinţă cu îngrijorare de informaţia apărută în presă, potrivit căreia doi jurnalişti şi un activist de mediu au fost agresaţi într-o pădure din judeţul Suceava în timp ce îşi făceau meseria. Este inadmisibil să fii atacat în timp ce îţi faci meseria. Informaţiile sunt un bun public. Trebuie să îi protejăm pe jurnalişti, căci ei sunt cei care asigură transparenţa. Autorităţile naţionale trebuie să ia toate măsurile necesare pentru protejarea libertăţii presei, conform valorilor care stau la baza Uniunii Europene şi sunt înscrise în Carta europeană a drepturilor fundamentale. Aşa cum a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Comisia lucrează la o lege care să garanteze independenţa presei. Dacă ne apărăm presa, ne apărăm în acelaşi timp democraţia!”, a transmis şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România.
Regizorul şi jurnalistul Mihai Dragolea, care filma un documentar internaţional despre tăierile ilegale de păduri din România, a fost bătut crunt de circa 20 de indivizi într-o pădure de pe raza comunei Coşna (jud. Suceava). Echipamentul şi toate înregistrările i-au fost distruse. Alături de el se aflau realizatorul Radu Constantin Mocanu şi activistul de mediu Tiberiu Bosutar, care îi ajuta să identifice dovezile crimelor forestiere din Bucovina. Atacul a fost sever, două dintre victime pierzându-şi cunoştinţa în drum spre Spitalul Municipal din Vatra Dornei”, au relatat, pe Facebook, cei de la Greenpeace România.

Jurnalistul Mihai Dragolea a povestit că atacul a fost condus de şeful de ocol silvic privat.

„Erau 15-20 de inşi cu topoare în mâini, am încercat să ne refugiem în maşină dar nu a ţinut foarte mult, unul dintre atacatori a rupt cheia… Ne-au scos din maşină, ne-au dat cu pumnii în cap, eu am sărit într-o râpă, am sunat la 112… Şeful de ocol privat cumva conducea atacul, incredibil… până a venit poliţia mai era acolo o singură maşină”, a povestit jurnalistul în cadrul unei intervenţii la Aleph News, scrie Mediafax.

 

paduriREACȚIE UEUE
Comentarii (1)
Comentează
  • hop

    in tara asta ,reactii obisnuite …..adica lasati liberi !