Sfidare pe față – Soț și soție, au schimbat locurile la volan sub nasul poliției – Tânăra nu avea permis

2.909

Doi tineri soți au dat dovadă de tupeu maxim atunci când au văzut un echipaj de poliție în zare. Tânăra conducea mașina, deși nu avea carnet. Nu a interesat-o că polițiștii o văd atunci când face schimb de locuri cu soțul ei, care se afla pe locul din dreapta. Acum au dosare penale, ”în familie”.

La data de 16 septembrie a.c., în jurul orei 18,00, pe strada Târgului din localitatea Apoldu de Sus, conducătoarea unui autoturism a oprit brusc la vederea echipajului de polițiști din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, coborând de la volan și făcând schimb de locuri cu un bărbat aflat pe locul din dreapta.

Polițiștii au constatat că este vorba despre o tânără în vârstă de 27 de ani, localnică, ce nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Aceasta era însoțită de soț, în vârstă tot de 27 de ani, care i-a încredințat autoturismul soției spre a fi condus pe drumurile publice deși cunoștea faptul că aceasta nu are acest drept.

În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv încredințare.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.