Florin Cîţu vrea o anchetă să afle cum a fost pregătit valul patru

641

Premierul Florin Cîțu a declarat marți, la Sinaia, că va cere o anchetă/analiză cu privire la modul în care a fost pregătit sistemul sanitar pentru valul 4 al pandemiei de Covid.

Premierul a spus că el a cerut tot anul să rămână intactă capacitatea de răspuns la Covid și că, dacă nu s-a ținut cont de acest lucru, trebuie stabilit cine este responsabil de acest lucru.

„O să cer o anchetă/analiză pentru că vreau să știu cum a fost pregătit valul 4. Știam că vine valul 4. Eu am spus tot anul, deci după ce s-a terminat valul trei, am spus că nu vreau să se reducă numărul de paturi în secţiile ATI pentru Covid, am spus foarte clar că să rămână intactă capacitatea noastră de a răspunde. Aş vrea să văd cum a fost pregătit de Ministerul Sănătăţii acest val 4 şi să vedem dacă s-a ţinut cont de ceea ce am spus eu şi, dacă nu s-a ţinut cont, cine nu a ţinut cont şi va fi responsabil pentru asta”, a declarat Florin Cîțu.

Premierul a mai spus că, potrivit ultimelor date, în România sunt disponibile 1.024 de paturi ATI pentru pacienții cu Covid, dar că atunci când Cseke Attila a preluat Ministerul Sănătății erau doar 600.

„Domnul ministru a înţeles mesajul meu, a adăugat câteva sute, vreo patru sute de paturi imediat şi va adăuga până la 1.600 de paturi cât mai curând posibil”, a precizat premierul, care a mai spus că provocarea constă în asigugarea personalului medical pentru aceste secții.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.