Cât te costă să fugi din carantină în Sibiu – Dacă te prinde poliția, 2.000 de lei

1.929

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1.059 persoane aflate în carantină și un număr de 590 de persoane în izolare. Nu toți sibienii sunt responsabili, astfel că ies din case și, când sunt prinși de oamenii legii, sunt amendați. O persoană a fost sancționată cu 2.000 de lei, marți, fiindcă nu a stat în carantină. 

 În ultimele 24 de ore, polițiștii sibieni au continuat acțiunile de verificare în contextul stării de alertă.

 „747 de persoane au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina. De asemenea, au fost verificate 39 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 297 de mijloace de transport, din care 17 mijloace de transport în comun”, informează reprezentanții Prefecturii Sibiu.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale, dintre care o sancțiune în valoare de 2.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei și patru sancțiuni cu avertisment pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.