a1110

Preşedintele Klaus Iohannis a depus marţi flori şi a ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor atentatelor teroriste din 11 septembrie 2001, la memorialul construit în locul Turnurilor Gemene.

Şeful statului a depus trandafiri albi în dreptul numelor celor cinci cetăţeni americani de origine română care au murit în urma atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001 – Eugen Gabriel Lazăr, Corina şi Alexandru Liviu Stan (soţ şi soţie), Joshua Poptean,
Ana Fosteris, notează Agerpres.

În 2011, la zece ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie, pe locul fostelor Turnuri Gemene, americanii au deschis publicului un memorial. Pe locul fundaţiilor fostelor turnuri au fost amenajate fântâni uriaşe din piatră neagră în care apa curge continuu în pământ. Pe parapetul metalic ce înconjoară monumentul sunt gravate numele celor peste 2.600 de victime ale atentatelor.

Preşedintele Iohannis conduce, de marţi până joi, delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, care are loc la New York.

a122

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns