adolescent copil volan
FOTO: arhivă

Un bărbat din Șura Mică a rămas fără mașină. Acesta a anunțat imediat polițiștii care au început cercetările imediat după dispariție. Așa s-a aflat că sibianul ținea un adolescent în gazdă și, în timpul nopții, acesta a furat cheia autoturismului și a plecat la plimbare în Sibiu, acolo unde l-a abandonat. Acum, băiatul de 17 ani a fost reținut și urmează să primească o măsură preventivă.

În dimineața zilei de 21 septembrie, un bărbat domiciliat în localitatea Șura Mică a reclamat faptul că, în cursul nopții de 20 spre 21 septembrie, persoane necunoscute i-au sustras autoturismul din fața imobilului în care locuiește, folosindu-se de cheia adevărată a mașinii, sustrasă din imobil.

„În cauză, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar în scurt timp, au reușit depistarea autoturismului pe strada Fântânele din municipiul Sibiu. De asemenea, tot în cursul zilei de ieri, în urma cercetărilor efectuate, presupusul autor al faptei a fost identificat, fiind vorba de un sibian în vârstă de 17 ani, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Din primele investigații ale polițiștilor a reieșit faptul că, în cursul nopții de 20 spre 21 septembrie, în jurul orei 01,00, adolescentul, care stătea în gazdă în casa păgubitului, ar fi intrat fără drept într-una din camerele locuinței din Șura Mică, ar fi sustras cheile autoturismului, după care l-ar fi condus până în municipiul Sibiu, abandonându-l pe strada Fântânele.

Față de tânărul în cauză, polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, respectiv conducere fără permis.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns