Liceul de Artă din Sibiu a primit cadou un pian Rösler din Budapesta

743

Liceul de Artă din Sibiu s-a îmbogățit cu un pian Rösler, imediat după începerea școlii. Aceasta nu este o coincidență, ci rezultatul unei întâlniri norocoase între două persoane care iubesc muzica: Krisztina Fejes, pianistă din Budapesta și Emese Kálmán, profesoară de pian la Liceul de Artă din Sibiu. Ambele au participat la Academia de vară Bólyai, din Odorheiu Secuiesc în vara anului 2021. Rezultatul bunei prietenii s-a extins și la programul de mentorat și sprijin al Academiei de Arte Fejes care a donat pianul școlii din Sibiu.

Asociația condusă de artistă are planuri pe termen lung de sprijin a talentelor: organizarea de cursuri de masterat, expoziții generale de artă și festivaluri de muzică. Pianul donat a sosit la Sibiu împreună cu mai multe partituri pentru pian. Angajatul asociației, muzicianul Álmos Derzsi Pap a acordat trei piane și a analizat întreg stocul de instrumente al școlii. Avrigean Daniela Luminița, directoarea Liceului de Arte din Sibiu susține că există planuri de colaborare și pe viitor și speră că s-au pus bazele unei frumoase cooperări pe termen lung, care să ajute în primul rând elevii școlii.

Pasul următor al colaborării dintre cele două instituții se va materializa prin organizarea unui master class la Sibiu, în luna noiembrie, care va fi prezentat profesorilor și elevilor de muzică de către artista Krisztina Fejes. Imediat după aceea participanții la curs vor avea parte de o experiență extraordinară, deoarece pot participa la concertul cameral de pian oferit de artista Krisztina Fejes în cadrul festivalului Ars Hungarica 2021.

Liceul de Artă din Sibiu mulțumește cu recunoștință Academiei de Arte Fejes pentru frumosul cadou.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.