Orban, despre alegerile din PNL: „Preşedintele nu poate să fie partizan într-o competiţie care are loc în interiorul unui partid”

256

Liderul PNL Ludovic Orban a declarat miercuri seara că președintele Klaus Iohannis nu poate să fie partizan într-o competiție dintr-un partid: „Nu poate constituţional şi sunt convins că nici moral nu poate să manifeste parti-pris pentru un candidat sau altul”.

Întrebat miercuri seara, la Digi24, despre declarațiile președintelui Klaus Iohannis de susținere a lui Florin Cîțu la alegerile din PNL, Ludovic Orban a spus: „Preşedintele României nu poate să îşi permită să fie partizan într-o competiţie care are loc în interiorul unui partid politic, indiferent care este partidul politic respectiv. Nu am văzut nicio declarație publică a președintelui”.

Ludovic Orban susține că o astfel de acțiune ar fi neconstituțională.

„Preşedintele României nu poate constituţional şi sunt convins că nici moral să manifeste parti-pris pentru un candidat sau altul. (…) Asta chiar excede Constituţia şi mai ales poate să creeze o problemă în Partidul Național Liberal. Pentru că dacă este ales un candidat care este sprijinit de preşedinte, toată lumea o să zică că preşedintele României a impus preşedintele, dacă nu este ales candidatul sprijinit de preşedintele României se poate crea percepţia că între PNL şi preşedintele României a apărut o fractură”, a mai spus liderul PNL.

„Anunțul făcut de la New York, de la ONU, unde dl. președinte s-a dus să rezolve situația din Golf (este – n.r.) iarăși o implicare nepermisă pentru un președinte în viața politică”, a spus miercuri și liderul PSD, Marcel Ciolacu.

Social-democratul spune că șeful statului se implică în viața politică „de șapte ani”.

„Nu am văzut în atribuțiile președintelui, în Constituție, să susții sau să faci campanie pentru un partid, dar am auzit câteodată în discursul lui Cîțu și europarlamentarului…. Batistuță, îmi scapă numele acum… Rareș Bogdan, că au nu știu ce parteneriate cu președintele. Păi nu ar vrea să iasă să ne detalieze ce parteneriat au? Cum un anumit partid are parteneriat cu președintele sau președintele cu PNL? Să vedem și noi dacă suntem în matca constituțională”, a adaugat Ciolacu.

Șeful statului a anunțat că o să participe la congresul PNL de sâmbătă și că îl susține pe Florin Cîțu.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.