Urgența Spitalului Județean aglomerată de sibienii cu covid – ”Încă facem față, dar trebuie să fim responsabili”

748

Urgența Spitalului Județean este din ce în ce mai aglomerată. Valul patru se ”simte” aici cel mai bine, prin numărul celor care ajung să apeleze la medici. Aceștia spun că încă nu este la fel de aglomerat ca în toamna anului trecut când valul trei a făcut ravagii, dar dacă sibienii nu sunt responsabili vom repeta experiența.

Vineri, în municipiul Sibiu rata de incidență a depășit 3 la mia de locuitori, fiind de 3,07, iar în județ este de 1,88. Tot mai mulți sibieni ajung la Urgențe fie pentru că au simptome ale infectării cu covid 19, fie că știu deja că sunt pozitivi și nu se simt bine. Medicii de aici spun că încă fac față, deși numărul pacienților crește zilnic. ”Nu este ca astă toamnă. Spun încă, pentru că vin tot ai mulți pacienți. Unii află că sunt pozitivi și vin direct la Urgență pentru a-i vedea un medic, alții au simptome și vin pentru a fi testați. Avem aici o zonă tampon unde stă a doua categorie până vine rezultatul testului, apoi se decide unde sunt trimiși și o zonă pentru cei pozitivi care așteaptă să fie văzuți de un infecționist și, la fel, să se decidă unde merg pentru tratament”, spune Cotizo Draia, medic la Urgență.

Rober Fotache, directorul interimar al Spitalului Județean, spune că la acest moment există stocuri suficiente de medicamente. ”Avem stocuri cu ceea ce este nevoie pentru tratarea pacienților. Situația nu este la fel de gravă ca în valul 3, dar dacă nu vom fi responsabili, nu vom purta masca, nu vom respecta normele și nu ne vaccinăm, totul se va agrava. Vin la Urgență și persoane vaccinate și infectate, dar majoritatea pleacă acasă pentru că are forme ușoare. Se află în pregătire încă 10 paturi ATI covid care vor fi puse în secția de Infecțioase”, spune Robert Fotache.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.