Din cauza băuturii a intrat cu mașina în zidul unei case la Rășinari – Nu avea nici permis

Un rășinărean s-a urcat băut la volan și a făcut accident. A pierdut controlul direcției de mers și s-a izbit de zidul unei case. Mai mult, omul nu avea nici permis de conducere.

„La data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 22,00, în localitatea Rășinari, în timp ce conducea un autoturism pe strada Sava P. Barcianu, un localnic în vârstă de 39 de ani a pierdut controlul direcției de deplasarea și a intrat în coliziune ușoară cu un imobil. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a constatat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Mai mult decât atât, testarea alcoolscopică a bărbatului a rezultat într-o concentrație de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.

accidentalcoolalcoolemiedosar penalfara permis
Comentarii (0)
Comentează