USR PLUS va mai avea o moţiune de cenzură dacă CCR decide că procedura depunerii primei moţiuni este neconstituţională

405

Purtătorul de cuvânt al USR PLUS Ionuţ Moşteanu a anunţat că, în cazul în care CCR va decide să admită conflictul între Guvern şi Parlament privind depunerea moţiunii de cenzură, atunci partidul din care face parte va depune o altă moţiune alături de AUR.

„Depunem imediat încă una”, a explicat Ionuţ Moşteanu, întrebat luni la Parlament ce va face USR PLUS, dacă CCR va decide că e neconstituţionaşă procedura depunerii moţiunii de cenzură.

„Noi avem o moţiune, din punctul nostru de vedere este o moţiune validă. Vom aştepta decizia CCR, vom avea o discuţie şi în grupul parlamentar, şi în Biroul Naţional, însă vom merge în aceeaşi direcţie, în a-l da jos cât mai repede de la Palatul Victoria pe Florin Cîţu, pentru că în momentul ăsta fiecare zi pierdută e o zi pierdută pentru România. România trebuie guvernată, urmează o iarnă complicată, cu creşteri de preţuri la energie şi dacă vom avea o iarnă foarte grea, va fi îngrozitor pentru mulţi români. E nevoie să fie un Guvern cu o susţinere solidă şi trebuie clarificată această susţinere cât mai repede”, a mai explicat liderul deputaţilor USR PLUS.

Moşteanu a precizat că în locul lui Ludovic Orban la şefia Camerei Deputaţilor va fi o persoană care va reprezenta o majoritate în forul legislativ.

„În momentul ăsta nu este clară care mai este majoritatea, care mai este Puterea, care este opoziţia. Preşedintele va fi ales de o nouă majoritate, o să vedem, dacă premierul continuă această prietenie cu PSD, foarte probabil va fi o monedă de schimb pentru Marcel Ciolacu, pentru a-i asigura voturile de supravieţuire în continuare”, a conchis el.

Premierul Florin Cîţu a afirmat că, în cazul în care Curtea Constituţională dă o soluţie marţi de a admite conflictul juridic între Executiv şi Parlament pe tema moţiunii de cenzură, atunci preşedinţii Camerei şi Senatului trebuie să demisioneze pentru că au susţinut o procedură viciată prin care au vrut să dea jos Guvernul, anunţă news.ro.

Curtea Constituţională are pe ordinea de zi a şedinţei de marţi, de la ora 10.00, cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între Parlamentul României, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată prim-ministru al Guvernului, potrivit agendei oficiale publicate pe site-ul instituţiei.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.