O bătrână de 91 de ani cultiva canabis fără să ştie

2.299

O bătrână de 91 de ani cultiva canabis pe balconul său dintr-un centru pentru îngrijirea vârstnicilor, situat în regiunea Schwaben din sudul Germaniei, relatează agenţia DPA.

O persoană angajată a centrului din localitatea Krumbach din landul Bavaria a alertat poliţia după ce a observat o plantă cu aspect suspect.

„Rezidenta a rămas uimită deoarece nu cunoştea numele plantei şi nu era la curent cu interdicţia privind cultivarea acesteia”, a anunţat poliţia luni.

„Ei îi plăcea planta, pe care o îngrijea de ceva vreme, aşa că nu a fost de acord ca aceasta să fie confiscată de poliţişti”, au precizat autorităţile.

Abia după o perioadă de convingere şi multe explicaţii, femeia a fost de acord să predea planta, scrie Agerpres.

Nu se cunoaşte cum a intrat nonagenara în posesia seminţelor. Ea nu îşi va recupera însă planta, aceasta fiind distrusă deoarece este considerată un narcotic, a declarat luni un reprezentant al autorităţilor, scrie Digi24.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.