„Micul Prinț” îi aşteaptă pe cei mici la Teatrul „Gong”

673

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă în acest final de săptămână spectacolul – eveniment „Micul Prinț” în regia lui Bobi Pricop. Cele trei reprezentații ale spectacolului vor avea loc sâmbătă, 9 octombrie, de la orele 11:00 și 18:00, și duminică, 10 octombrie, de la ora 11:00.

Participarea la eveniment este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 și pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin.(2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare. Persoanele care și-au achiziționat bilete, dar nu mai pot participa la eveniment în noile condiții, sunt rugate să contacteze Agenția de Bilete începând de miercuri, 6 octombrie, ora 11:00, pentru procedura de restituire a contravalorii biletelor.  

„Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry este una dintre cele mai cunoscute povești din  întreaga lume, o aventură fascinantă cu asteroizi, personaje extraordinare, stele care știu să râdă și inimi pregătite să fie îmblânzite. În versiunea propusă de regizorul Bobi Pricop la Teatrul Gong, călătoria prin galaxie a micului prinț devine o spectaculoasă experiență senzorială și o întâlnire plină de tandrețe cu bucuria, curiozitatea, nerăbdarea, râsul limpede și „de ce”-urile unei minți scânteietoare pentru care întreg universul e teren de joacă și de mirare nesfârșită.  

 Ignorând zgomotul lumii, minunându-se de tot ce li se pare important regilor, lampagiilor, geografilor, astronomilor, oamenilor de afaceri și tuturor vanitoșilor din sistemul nostru solar, copilul călăuzit de stele, care-și caută drumul cu inima, se împrietenește cu vulpile și vorbește cu șerpii, visează să revină pe asteroidul B612. Acolo îl așteaptă tot ce contează cu adevărat: o floare fragilă, vulcani care trebuie curățați și niște baobabi care trebuie smulși, înainte să sufoce planeta. Folosindu-se de mecanisme scenotehnice inventive, proiecții și păpuși ingenioase, montarea navighează printre toate absurditățile care nu-i lasă pe oamenii mari să doarmă noaptea și ne provoacă să regăsim drumul către acea parte luminoasă din noi, care ar recunoaște oricând un elefant mistuit de un șarpe boa.

 Alături de micii prinți Matei Jeler și Carol Pușcariu, și de actorii Teatrului Gong, spectacolul beneficiază de participarea extraordinară a actorilor Victor Rebengiuc, Alexandru Potocean, Emilian Oprea, Conrad Mericoffer, Vlad Ivanov, Mihai Smarandache și a regizorului Alexandru Dabija, aceștia fiind vocile celor pe care micul prinț îi întâlnește în drumul său către stelele înflorite.      

 O parabolă deșteaptă și emoționantă, pentru copiii de toate vârstele, despre dorul de planeta noastră și despre cum „riști să plângi un pic, dacă te-ai lăsat îmblânzit”. Spectacolul are o durată de aproximativ 1h15min și este recomandat tuturor categoriilor de vârstă.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.