Revolta angajatorilor sibieni împotriva Biroului Imigrări – ”Ne amână cu săptămânile! Noi avem nevoie de angajați!”

938

Tot mai mulți patroni sibieni aleg să angajeze personal străin. Forța de muncă vine mai nou înspre Sibiu din Sri Lanka, Nepal și Indonezia. Dar, până când un angajat dintr-o altă țară să poată efectiv să muncească aici, trebuie parcurs un drum birocratic foarte lung. Iar angajatorii se plâng de faptul că Biroul Imigrări din Sibiu le îngreunează și mai mult procesul. Aceștia spun că programările pentru obținerea avizului de muncă se fac după săptămâni de la depunerea dosarului, ceea ce duce la expirarea actelor. Cei de la Imigrări însă spun că volumul mare de muncă decalează puțin termenele.

”Ne poartă zile în șir”

R.M. este unul din patronii sibieni care dorește să lucreze cu angajați din Sri Lanka. Trebuie să obțină pentru ei avizul de muncă de la Biroul Imigrări din Sibiu. Doar că, spune el, un act care ar trebui să fie simplu de eliberat odată ce dosarul este depus, se transformă într-o bătălie a actelor și nervilor. ”Prima dată trebuie depus dosarul online. Apoi se face programarea pentru a merge la sediul lor cu actele în formă fizică. Doar că programarea se face peste două săptămâni în cel mai bun caz. Apoi, dacă nu e ceva bine la dosar ți se dă respingere și trebuie să te întorci cu actele în regulă. Peste alte câteva săptămâni. Și tot așa. În acest timp expiră cazierul muncitorului, cazierul judiciar și cel fiscal al firmei. În tot acest timp, dacă nu am avizul de muncă, nu îl pot angaja pe respectivul om. Pentru cei care deja sunt aici și au nevoie de prelungirea permisului de ședere, la fel, nu se poate fără acest aviz de muncă. Cei de la Imigrări te poartă și te tot poartă, iar în acest timp noi nu putem angaja. Avem nevoie de oameni, de aceea apelăm la străini pentru că la noi nu se mai găsește forță de muncă sau se găsește foarte greu”, spune angajatorul sibian.

”M-au programat după o lună”

Un alt angajator sibian care dorește să lucreze cu personal străin are aceeași problemă. Spune că termenele sunt extrem de mult decalate față de late județe și în plus se primesc foarte puține dosare pe zi. ”Eu desfășor astfel de activități și în alte județe. Acolo după ce depui dosarul online te programează maxim a treia zi. Aici, am depus dosarul în 22 septembrie, am primit răspunsul în 4 octombrie cu programare pentru 22 octombrie. Dacă te duci direct la ghișeu nu te primește nimeni. La telefon dacă suni, din nou, nu răspunde nimeni. Nimic nu funcționează cum trebuie acolo, iar între timp noi stăm fără personal sau dacă vin oamenii de la un alt angajator și noi nu avem avizul nou de muncă, omul nu poate lucra. Stă mai bine de o lună fără serviciu…În plus, nu se primesc la Sibiu mai mult de 15 dosare pe zi. De ce, dacă în alte județe primesc cu mult mai multe? Se îngreunează astfel tot procesul foarte mult”, spune angajatorul.

Volum mare de muncă, personal puțin

Adina Douchez, șef Biroului Imigrări Sibiu, recunoaște că termenele pentru programări sunt ceva mai lungi ca acum un an, de exemplu, dar din cauză că tot mai mult cereri pentru avizul de muncă vin dinspre angajatori în condițiile în care personalul biroului este redus. ”La Sibiu este o creștere economică constantă, iar acest lucru înseamnă și din ce în ce mai mulți străini care vin să lucreze aici. Pentru noi asta înseamnă o creștere constantă a volumului de muncă. Aceasta este una din cauzele pentru care nu se pot da termene de pe o zi pe alta. Din punct de vedere al personalului nu stăm bine deloc. Doar anul acesta s-au pensionat patru oameni. Toate acele dosare care au zeci de pagini trebuie verificate cu atenție. Nu știu de unde se vehiculează ideea că luăm doar 15 dosare pe zi, când acum, într-una din zile am avut o societate comercială care a venit cu 30 de cereri. Iar depunerea online se face la nivel național, nu e doar la Sibiu. În ceea ce privește expirarea actelor, acele caziere au termen de 6 luni sau chiar 60 de zile cel de la finanțe. Deci nu au cum să expire până când se eliberează avizul de la noi”, răspunde Adina Douchez.

 

 

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.