donald trump

Donald Trump, fostul preşedinte american a ieşit din lista primilor 400 de bogaţi ai lumii. Este o premieră – Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii 25 de ani.

Averea magnatului imobiliar american este acum estimată la aproximativ 2,5 miliarde de dolari.Valoarea este egală cu cea din urmă cu opt ani, când Donald Trump era pe poziţia 339 în clasamentul Forbes cu cei mai bogaţi oameni ai planetei.

Comparativ cu cifrele anterioare pandemiei, averea lui Trump s-a redus cu aproximativ 600 de milioane de dolari, scădere pe care Forbes o pune pe seama deciziilor acestuia de a nu-şi diversifica afacerile prin investiţii şi în alte sectoare decât cel imobiliar, în pofida sfaturilor pe care consilierii săi i le-au dat când a devenit preşedinte al SUA în 2016.

Forbes publică şi un grafic cu evoluţia averii lui Trump începând din anul 1996, când aceasta a înregistrat cea mai spectaculoasă creştere şi l-a plasat în rândul primilor 100 bogaţi din lume.

În 2016, Trump a ieşit din lista primilor 200 de bogaţi ai lumii, în 2020 nu mai era nici printre primii 300, iar acum a părăsit şi lista primilor 400.

Donald Trump a fost boicotat de Twitter – preferata sa – şi de Facebook, care i-au suspendat conturile, scrie Mediafax.

 

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns