Locuitorii din Avrig care sunt în căutarea unui job sunt așteptați la Bursa locurilor de muncă

600

Primăria Orașului Avrig, în parteneriat cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, vă invită joi, 14.10.2021, ora 10:00, la o Bursă a locurilor de muncă, dedicată locuitorilor orașului Avrig și ai localităților aparținătoare. 

Sunt vizați absolvenții de liceu și facultate, șomerii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și cele care, din diferite motive, sunt nemulțumite de locul de muncă actual și doresc să îl schimbe.

Prin această acțiune se dorește stabilirea unei legături între cetățenii care au nevoie de un loc de muncă și angajatorii care își desfășoară activitatea pe raza orașului Avrig și au posturi vacante.

„Am organizat această Bursă locală a locurilor de muncă pentru a-i sprijini pe angajatori în demersurile lor pentru ocuparea forței de muncă. Mulți localnici încă preferă să facă naveta la Sibiu pentru un salariu puțin mai mare decât cel oferit în Avrig, mai ales că au transport asigurat și au anumite beneficii, cum ar fi prime de sărbători, asigurări medicale sau bonuri de masă. Angajatorii locali sunt dispuși să își reconsidere condițiile de angajare și să încerce să devină mai atractivi pentru forța de muncă locală. Îmi doresc ca avrigenii să primească cu deschidere această acțiune, să vină în număr mare și mulți să își găsească și de lucru mai aproape de casă”, declară Adrian David, primarul orașului Avrig.

Până acum și-au anunțat participarea la eveniment SC Oehler Mecanica Mârșa SRL, SC Somarest SRL, SC Lidl SRL, SC Premium Porc Group SRL, SC Meva România SRL, SC Lazăr Trans SRL, SC CON-A SRL și Bilstein Compa SA.

Bursa locurilor de muncă se va desfășura în intervalul orar 10:00 – 18:00, la Sala Pavilion, din orașul Avrig, cu respectarea măsurilor de protecție sanitară valabile la data desfășurării evenimentului.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.