amenzi politia rutiera
foto: arhivă

Un sibian s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat la volanul unui autoturism neînmatriculat, fără să aibă permis de conducere. Acesta a fost prins de polițiști în Ruja.

La data de 7 octombrie în jurul orei 18,30, pe raza localității Ruja, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita au oprit pentru control un autoturism care nu avea montate plăcuțe cu numărul de înmatriculare.

La volan a fost identificat un localnic în vârstă de 24 de ani, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, din cercetările polițiștilor a rezultat și faptul că autoturismul este neînmatriculat sau neînregistrat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Agnita.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns