Telenovela de la FC Hermannstadt – Noul Consiliu Director, invalidat în instanță – Plângeri penale de ’’fals în acte și uz de fals’’

1.496

Scandaluri de la FC Hermannstadt, e departe de a se finaliza. Noul consiliu director al clubului din liga a 2, a fost invalidat în justiție de foștii membrii. Mai mult unul din ei a depus și o plângere penală, cu acuzații grave la adresa noii conduceri.

Solicitarea celor de la AFC Hermannstadt de a modifica statutul şi actul constitutiv al asociaţiei, făcută în ultima zi a lunii august, a fost respinsă, ieri, 8 septembrie, la Judecătoria Sibiu. Astfel, practic, noul Consiliu Director al clubului din Liga 2, cu Ciprian Fulea președinte, nu are legitimitate, fapt care complică serios lucrurile, după ce acesta ar fi semnat cererea de intrare în insolvență, cerere aprobată în urmă cu circa zece zile, anunță liga2.ro.

Noul Consiliu Director este nestatutar
După ce i-a fost aprobată intrarea în insolvență, pe 30 septembrie, gruparea sibiană a primit în plin o lovitură, o săptămână mai târziu. Judecătoria Sibiu a respins solicitarea AFC Hermannstadt pentru modificarea statutului și a actului constitutiv ale asociației sportive, ceea ce înseamnă că noul Consiliu Director nu este statutar. Clubul poate ataca decizia în termen de 5 zile.
”Respinge cererea pentru înscrierea modificărilor statutului şi actului constitutiv al asociaţiei, conform Hotărârilor Consiliului Director din 05.08.2021, 09.08.2021 şi Hotărârii Adunării Generale din 13.08.2021, formulată de petenta. În baza art. 11 alin. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, o copie a prezentei încheieri va fi comunicată din oficiu Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare cu cei lipsă, apel care se depune la Judecătoria Sibiu. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică din data de 08.10.2021”, este soluția dată de Judecătoria Sibiu.
Membrii excluși din AFC Hermannstadt susțin, după decizia de vineri a Judecătoriei Sibiu, că, în aceste condiții, și cererea de intrare în insolvență nu ar fi legală. ”Președintele (n.r. Fulea), care nu e de fapt președinte, a făcut cererea de intrare în insolvență. Cum el nu este recunoscut legal în funcția de conducere, înseamnă că nici cererea de intrare în insolvență nu este OK. Oricum, noi am atacat această decizie de intrare în insolvență”, declară aceștia, în exclusivitate pentru Liga2.ro.
În urma acestei decizii, membrii excluși la începutul lunii august, Constantin Ovidiu Pop, Peter Thomas Muller, Albert Wilhelm, Dan Raica și omul de afaceri de naționalitate germană Hans Martin Tekeser, reprezentat legal prin localnicul Dan Cosman, rămân practic în club!

Plângeri penale pentru fals în acte și uz de fals
Mai mult, unul dintre cei excluși în luna august din AFC Hermannstadt, Dan Raica, acuză că i-a fost falsificată semnătura pe unele acte depuse de clubul sibian în instanță și nu exclude posibilitatea ca și alții să fi pățit la fel.
În acest sens, Raica a afirmat că au fost făcute ”plângeri penale pentru fals și uz de fals” și a prezentat diferența dintre semnătura sa de pe unul din procesele verbale întocmite în urma unei ședințe a Consiliului Director și cea de pe un alt act, depus ulterior de club în instanță.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.