Un miliard de lei redirecționat de Guvern din Fondul de Rezervă către primării și Consiliile Județene

549

Peste un miliard de lei din Fondul de rezervă este la dispoziţia Guvernului și va fi alocat primăriilor și Consiliilor Județene pentru proiectele locale, a anunţat, miercuri, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila.

 

Banii vor merge către primării şi consilii judeţene, iar o parte din sumă va acoperi costurile privind serviciile de asistenţă socială şi de protecţie a copiilor, a precizat ministrul.

„Conform propunerii formulate de MDLPA şi adoptate astăzi de Executiv, din suma de peste 1 miliard de lei, 177.159.000 de lei au fost alocate consiliilor judeţene şi sunt destinate, în mare parte, pentru a acoperi costurile privind serviciile de asistenţă socială şi protecţie a copiilor”, a transmis Ministerul Dezvoltării.

„Statul a transferat această sarcină, aceste costuri, administraţiilor publice judeţene. Acum asigurăm susţinerea financiară legată de această responsabilitate a Consiliilor Judeţene. Decizia de astăzi asigură finanţarea necesară pentru copii”, a declarat ministrul Cseke Attila.

Acesta anunţă că 2.756 de administraţii locale din România au primit finanţare în valoare totală de 1.010.966.000 lei, incluzând cele 41 de judeţe ale ţării.

„Proiectele locale trebuie finalizate, ele trebuie să servească aceste comunităţi locale. Prin măsura adoptată astăzi, ne asigurăm că investiţiile pentru care au fost cheltuiţi bani publici nu vor rămâne neterminate”, a spus ministrul.

Astfel, 2.514 comune din România au primit o finanţare în valoare totală de 614.873.000 lei, 194 oraşe – 95.588.000 lei, iar 123.346.000 lei au fost alocaţi pentru 48 de municipii.     Fondurile acoperă necesarul de finanţare a autorităţilor publice locale, în funcţie de execuţia bugetară a acestora şi de necesităţi.

„Fondurile sunt necesare pentru finalizarea investiţiilor publice finanţate de stat sau din fonduri UE, precum şi pentru cheltuieli urgente ale autorităţilor publice locale”, a mai declarat ministrul.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.