Ambulanțele din Sibiu, copleșite de intervenții – ”Suntem obosiți. Ne-am întors la ce am crezut că dăm uitării”

3.961

Explozia cazurilor de covid din Sibiu a crescut numărul solicitărilor către Serviciul de Ambulanță Județean. Cazurile la care echipajele SAJ intervin sunt mai multe cu 50% față de luna august a acestui an. Nu au de rezolvat doar urgențele medicale, ci și sute de testări covid pe zi la domiciliu și transferul pacienților infectați de la Spitalul Județean la spitalele suport covid. Medicii și asistenții spun că sunt obosiți, mai ales în condițiile în care s-au sistat concediile de odihnă iar ritmul de lucru este infernal.

Mai multe solicitări

În ultimele săptămâni Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) primește mult mai multe solicitări față de acum o lună. ”Față de august avem o creștere de 50%. Asta înseamnă cam 250 de solicitări pe zi, în tot județul. Noi facem și testări la domiciliu pentru covid, cereri care vin de la DSP. Pentru asta avem una sau două mașini. Plus, tot noi transportăm pacienții din UPU la spitalele covid din Sibiu sau Cisnădie. Este un boom, toate aceste activități în plus ne solicită foarte mult. Iar numărul solicitărilor a crescut din cauza exploziei cazurilor de covid, pentru că majoritatea intervențiilor sunt legate de pandemie”, spune Genu Scridon, purtător de cuvânt al SAJ Sibiu.

Cei de la Ambulanță spun că transportul pacienților la spitalele unde sunt transferați pentru internare este activitatea care ia cel mai mult timp. ”Luăm pacientul, îl ducem pa spital pentru internare. Acolo mai așteptăm puțin, până e primit, până îl ducem în salon. Apoi, după fiecare pacient pozitiv, ambulanța este decontaminata cu soluții, lămpi UV, proces care durează și 40 de minute. Apoi primim altă solicitare și tot așa. În ceea ce privește testările la domiciliu, este vorba despre cereri venite de la DSP pentru contacți direcți, cu simptome. La fel, mergem în tot județul. Am avut și 120 de testări într-o zi. Echipajul a plecat la 8 dimineața și s-a întors la 8 seara. Este extrem de greu, volumul de muncă este foarte mare”, spune Genu Scridon.

Angajați infectați, concedii suspendate

Activitatea celor de la Ambulanță este cu atât mai mult îngreunată, cu cât 12 dintre ei s-au aflat în același timp în izolare. ”Am avut 12 colegi izolați. Nu doar dintre cei care lucrează pe mașini, ci și din birouri, dar și de ei depinde munca noastră de pe teren. Acum au revenit o parte la muncă. Pentru a face față volumului mare concediile au fost suspendate parțial, iar acum, probabil se vor suspenda total. Dar asta este, trebuie să facem față, nu suntem doar noi în situația asta, ci un sistem întreg”, spune Genu Scridon.

Aceste decizii s-au luat tocmai pentru ca timpii de reacție să rămână aproximativ aceiași. ”Timpul de ajungere la caz nu s-a modificat. În oraș este de aproximativ 10 minute, iar în județ depinde de unde vine solicitarea, depinde de trafic. Totuși, mici întârzieri s-ar putea înregistra, pentru că dacă ambulanța trebuie dezinfectată, cum spuneam, după un pacient pozitiv, ia un pic mai mult timp. Aici vorbim de urgențe. Dacă vorbim de cele două mașini care merg la testări, nu putem da o oră. Luăm toate solicitările, dar pentru că mașinile merg în tot județul, se grupează pe localitățile care sunt în proximitate”, explică Genu Scridon.

”Suntem obosiți, intervine epuizarea. Problema e cu cei care stau acasă până în ultimul moment”

Unul din medicii de la SAJ Sibiu, Octavian Iancu, spune că el și colegii săi unt deja obosiți de ritmul infernal de lucru cauzat de creșterea cazurilor de infectare cu covid 19 și tot ce implică acest fenomen. ”Da, suntem obosiți, intervine epuizarea la un moment dat. Facem față cu greu, am revenit la ceea ce am crezut că dăm uitării. Este greu să ajungi la un caz să vezi un pacient care abia respiră. Asta e dificil, cu cazurile care stau acasă până în ultimul moment. În plus, au început și constatările de decese la domiciliu. Este vorba despre cei cu boli cronice care de teama covid nu mai merg la spital. Poate ei mergeau o dată la șase luni, se repuneau pe picioare și au o boală cu care pot trăi în condițiile astea. Dar acum, că le este și teamă și a auzit și că nu se mai fac internări, stau și mor acasă. Dar, față de acum un an și jumătate, ne-am obișnuit în ceea ce privește protecția personală. Știm cum se transmite virusul, cum să ne protejăm. E greu, mai ales în perioada asta, dar ne-am obișnuit. Trebuie să facem față, să ne găsim cumva fiecare din noi resursele pentru a merge mai departe și să trecem peste perioada asta”, spune medicul Octavian Iancu.

Serviciul De Ambulanță Județean are 18 echipaje în tot județul: 10 în municipiul Sibiu, 5 la Mediaș, câte unul la Agnita, Cisnădie și Tălmaciu. 75% din personalul SAJ este vaccinat anti covid.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
3 Comentarii
  1. Cod scrie

    Acestea sunt rezultatele masurilor luate de acest GUVERN INCOMPETENT. NU ii intereseaza nimic !!!! Maine, poimaine ne vom trezi in situatia in care nu mai avem cadre medicale deloc pt ca nu stiu acesti IPOCRITI sa aplice masuri dure pt distantare ,controale peste tot pentru amendarea celor care nu respecta, inchiderea scolilor, etc. pt stoparea propagarii atat de rapide a imbolnavirilor, program restrictionat de circulatie pt abosolut toate persoanele fizice, etc. Asa au ingenuncheat toate cadrele medicale, prin lipsa lor de a lua masuri concrete. JAVRELE ACESTEA CAND SE VA TERMINA VA TREBUI SA LE JUDECAM PT GENOCIDUL FACUT IN ACEASTA TARA CU OAMENI BUNI SI PREA SUPUSI !!!

  2. parinte scrie

    Oamenii suna la 112 ptr ca la Luther si la Contagiosi nu se testeaza DECAT daca internezi copilul (iti spune ca nu e de internat dar te pune sa declari ca refuzi internarea, e ca in filme cu idioti)!
    Copiii stau acasa, infecteaza apartinatorii si DSP NU VINE LA test!
    Am copil pozitiv de miercuri!!!!! A sunat sambata DSP si inca n-au venit.
    Cunoascutii ne spun sa sunam la 112. Daca sun stiu ca ii i-au locul unuia poate mai grav ca mine, sau mai departe de spital decat mine.
    CAT SE MAI TESTEAZA? UNDE?

    1. ispirescu scrie

      Am un parc amenajat pentru copii in fata casei. E plin in fiecare zi pana noaptea târziu de copii fără masca și nesupravegheati de părinți, nu sunt copii vecinilor, vin de mai departe. Apoi se mira unii părinți ca nu sunt locuri la spitalul de copii sau ca nu vine DSP-ul urgent la testare. No comment.

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.