Cimitirul din Sibiu în care sunt înmormântate mari personalități din România – Printre ele, primul medic român din Transilvania

1.160

Cimitirul Bisericii „Buna Vestire” din Sibiu (Biserica din Groapă) este locul de odihnă veşnică al unor mari personalităţi din comunitatea românească a cetăţii transilvănene. În cimitir găsim criptele unora dintre cele mai importante nume care au trăit şi activat în Sibiu, de la ctitorii lăcaşului de cult la ierarhi, preoţi, profesori, intelectuali şi medici, scrie mitropolia-ardealului.ro.

Aşa cum am arătat într-un material anterior, cimitirul Bisericii „Buna Vestire” este împărţit în „cimitirul vlădicilor”, unde îşi dorm somnul de veci Episcopul Vasile Moga (1774-1845), Mitropolitul Miron Romanul (1828-1898) şi Mitropolitul Ioan Meţianu (1828-1916), şi cimitirul parohial, unde găsim mormintele unor mari personalităţi pe care le prezentăm acum.

mari romani inmormantati in cimitirul bisericii din groapa 187126

Este firesc a începe prezentarea cu principalul ctitor al Bisericii „Buna Vestire” din Sibiu, Constantin Hagi Pop († 30 octombrie 1808). Osemintele sale și ale familiei sunt depuse în cimitirul lăcaşului de cult, într-un mormânt cu placă memorială special făcută la 3 martie 1857 în memoria ctitorilor acestei biserici-simbol pentru românii ortodocşi din cetatea transilvăneană. Constantin Hagi Pop a fost un negustor de origine română, așa cum el însuși mărturisește într-o scrisoare menționată de părintele Mircea Păcurariu în volumul „Cărturari sibieni de altădată”, sau de origine aromână, după alte surse documentare. Prin muncă asiduă, avea să atingă prosperitatea prin casa sa de comerț renumită la acea vreme, dovadă fiind și relațiile comerciale pe care le avea cu Viena, Triest, Veneția, Londra, Leipzig, Moscova sau Istanbul. Această prosperitate materială i-a permis să susțină cultura și spiritualitatea românească din Transilvania, devenind „ctitor de biserici și neobosit îndrumător al vieții culturale românești din Sibiu, dar și din întregul spațiu geografic românesc”, după cum îl descrie părintele academician Mircea Păcurariu în lucrarea menționată. Și-a început ucenicia de tânăr în prăvălia lui Pătru Hagi Luca, după cum mărturisește într-o scrisoare. Mai târziu, a devenit ginerele acestuia, prin căsătoria cu Păunica.

Deschiderea sa față de nevoile fraților români de dincolo de Carpați a făcut din Constantin Hagi Pop un partener de nădejde și un bun prieten al boierilor și ierarhilor din Țara Românească. Se păstrează corespondența sa cu arhimandriții Partenie și Dorotei de la Mănăstirea Curtea de Argeș, cu Episcopul Chesarie al Râmnicului (1773-1780) sau cu Episcopul Iosif al Argeșului (1793-1820). A furnizat prietenilor din Eparhia Argeșului diferite mărfuri, gazetele occidentale în limba greacă, în limba germană sau în limba franceză, animale, produse alimentare, obiecte de cult, articole de îmbrăcăminte sau de uz casnic, ceasuri, medicamente, trăsuri sau căruțe, hârtie, stofe, cărți, schimburi sau depozite de bani. Din scrisorile sale aflăm cum s-a implicat în activități tipografice, sprijinind și material apariția unor cărți de cult atât de necesare comunităților de români: primele şase Mineie în limba română, „Carte de rugăciuni aleasă din toată Psaltirea” (1796), „Slujba Sfântului Nifon” (1806).

Mai mulți copii trimiși de filantropul sibian învățau la școala de la Episcopia Argeșului, înființată de ierarhul Iosif. Tot prin prietenia cu Episcopul Iosif, filantropul sibian își trimitea fiul cel mare, Zamfir, pentru a studia la școala grecească și românească de pe lângă Biserica Domnița Bălașa din București.

Biserica „Buna Vestire” din cartierul sibian Iosefin a fost construită prin cheltuiala Stanei, soția lui Pătru Hagi Luca, socrul lui Constantin Hagi Pop, în anul 1788. Din nefericire, în 1802, un cutremur distrugea lăcaşul de cult, iar prin cheltuiala lui Constantin Hagi Pop și a soției sale, Păunița, biserica era reconstruită. Pe lângă biserică, a întemeiat o „Şcoală de normă”, finalizată în 1803. Aici a activat ca dascăl Nicolae Tempea din Brașov, iar din 30 octombrie 1807, Simion Jinariu, fost învățător din Făgăraș. Plata salariului și toate cheltuielile școlii erau suportate de ctitor. Al doilea lăcaş de cult ctitorit de el este Biserica „Buna Vestire” din Șura Mare, un sat aflat lângă Sibiu. A fost ridicată în perioada 1773-1774 pentru puținii români din Șura Mare, în majoritate angajați ca păstori sau însoțitori de turme de vite și porci exportate în Ungaria prin casa de comerț a lui Constantin Hagi Pop.

O altă personalitate de marcă a istoriei Sibiului înmormântată în cimitirul Bisericii „Buna Vestire” este medicul Ioan Piuariu Molnar, pe care părintele Mircea Păcurariu îl identifică drept primul oftalmolog de neam românesc din Transilvania. S-a născut în 1749 la Sadu, în familia celebrului preot Ioan Piuariu, unul din mărturisitorii Ortodoxiei în Ardeal, rămas în istorie sub numele „popa Tunsu” pentru că a fost arestat şi tuns de plete şi barbă în piaţa Sibiului, împreună cu alţi preoţi mărturisitori, oponenţi ai uniaţiei. Ioan Piuariu Molnar a studiat la Sibiu şi la Cluj, iar mai apoi a stat zece ani la Viena, unde a studiat medicina şi a învăţat limba germană. După finalizarea studiilor la una dintre cele mai bune şcoli de medicină de la acea vreme a fost numit medic la Regimentul grăniceresc din Banat, cu sediul la Caransebeş, devenind astfel primul medic român din Transilvania şi Banat. În 1777 avea să fie numit oculistul oficial al Marelui Principat al Transilvaniei, cu sediul la Sibiu, unde a urmat o carieră remarcabilă ca oftalmolog şi chirurg, ajutând atât oamenii simpli, prin consultaţii şi intervenţii chirugicale gratuite, dar şi aristocraţii şi burghezii din Transilvania. De asemenea, a oferit servicii medicale la Viena, în Moldova şi Ţara Românească. La 31 ianuarie 1791 a fost numit profesor la Academia de Medicină din Cluj, pentru prima catedră de oftalmologie din Transilvania, devenind primul medic român care a deţinut o catedră la o şcoală medicală superioară. Lecţia sa inau­gurală din noiembrie 1793, publicată mai târziu, este prima lucrare ştiinţifică în domeniul medicinei scrisă de un român, după cum afirma părintele Mircea Păcurariu.

Ioan Piuariu Molnar a fost implicat şi în aspecte economice, politice, didactice, lingvistice şi istorice din viaţa Transilvaniei de atunci. Este socotit unul dintre marii iluminişti ai Transilvaniei, alături de Samuil Micu, Gheorghe Şincai şi Petru Maior. A publicat la Viena, în 1785, lucrarea „Economia stupilor”, dedicată guvernatorului Samuel Brukenthal. A încercat la 1789, dar fără vreun rezultat, să obţină de la curtea imperială din Viena aprobarea pentru a tipări un ziar în limba română pentru a sprijini ţărănimea din Transilvania. A publicat o gramatică la Viena în 1788, iar zece ani mai târziu publica la Buda lucrarea „Retorica”, în care citează din Sfânta Scriptură, Sfinţii Părinţi şi Vieţile Sfinţilor. A sprijinit reeditarea celor 12 Mineie la Buda în perioada 1804-1805, iar în 1811 a finanţat noua ediţie a Octoihului Mare. Trebuie menţionat că este editorul cunoscutului Supplex Libellus Valachorum din 1791, prin care se cereau recunoaşterea naţiunii române din Ardeal şi acordarea de drepturi. A trăit în ultimii ani ai vieţii sale la Sibiu şi a trecut la cele veşnice la 16 martie 1815.

mari romani inmormantati in cimitirul bisericii din groapa 187131

Şi Zaharia Boiu îşi doarme somnul de veci în cimitirul marilor români din Sibiu. S-a născut în Sighişoara la 4 martie 1834, în casa preotului cu acelaşi nume. A studiat la şcoala confesională ortodoxă din Sighişoara, apoi la Gimnaziul Evanghelic-Luteran din Sighişoara, iar în 1854 a fost primul elev român de aici care şi-a susţinut examenul de maturitate. În perioada 1855-1857 a urmat cursurile Institutului Teologic din Sibiu, iar după finalizarea studiilor a fost numit de Sfântul Andrei Şaguna profesor suplinitor la secţiunea pedagogică a institutului. După doi ani a fost trimis la studii în Leipzig, iar la întoarcere a fost numit profesor titular la ambele secţiuni ale şcolii teologice din Sibiu, unde a fost un excelent profesor la materiile de istorie. În perioada 1863-1865 a fost redactor la Telegraful Român, iar mai apoi a fost hirotonit preot şi numit paroh la Sibiu-Cetate, slujind în vechea biserică grecească pe locul căreia s-a ridicat mai târziu Catedrala Mitropolitană. În 1870 părăsea catedra şi devenea „asesor consistorial ordinar” până la pensionarea sa în 1902. A fost ales membru în Sinodul arhidiecezan al Arhiepiscopiei Sibiului şi în Congresul Naţional Bisericesc al întregii Mitropolii a Transilvaniei.

Zaharia Boiu a rămas în istoria Sibiului prin activitatea sa culturală deosebită. A scris manuale didactice, susţinea conferinţe şi prelegeri, compunea poezii şi traducea. Sfântul Andrei Şaguna i-a încredinţat întocmirea unui Abecedar, urmat de alte manuale. Poeziile sale erau publicate în periodicele vremii şi au fost foarte apreciate. În 1862 tipărea la Sibiu primul volum de versuri, numit „Sunete şi răsunete. Cercări poetice”, iar spre sfârşitul Războiului de Independenţă al Principatelor Române a publicat minunate poezii patriotice. La moartea Sfântului Andrei Şaguna a compus imnul „Românie mult cercată”, care s-a cântat ani în şir la parastasele marelui ierarh. Calitatea sa de predicator desăvârşit a fost încununată de cuvântările ocazionale, mai ales la evocările marilor personalităţi. Cuvântările şi predicile sale sunt originale, cu o limbă română foarte frumoasă. Academia Română, al cărei membru corespondent devenea la 1/13 septembrie 1877, îl numea, prin Dimitrie A. Sturdza, „fala amvonului românesc de peste Carpaţi”. A activat şi în Asociaţiunea „Astra” şi a tradus „Confesiunile” Fericitului Augustin, din fraţii Grimm şi alţi autori. A trecut la cele veşnice în 6 noiembrie 1903, iar astăzi, o stradă din Sibiu îi poartă numele.

Printre personalităţile înmormântate la Biserica „Buna Vestire” din Sibiu se numără şi profesorul Moise Fulea. Originar din Ludoşul Mare, născut la 1787, a studiat la Cluj. În 1812 era trimis la studii la Viena, iar după doi ani a fost chemat pentru a fi profesor la „şcoalele naţionale neunite”, adică la cursul de teologie, unde a activat până în 25 octom­brie 1849, când s-a pensionat. În perioada 1814-1838 a fost director al „şcoalelor naţionaliceşti neunite din Ardeal”, conducând şi un curs de şase săptămâni la Sibiu pentru pregătirea viitorilor învăţători. A tipărit o „Bucoavnă” la 1820 şi „Cărticica năravurilor bune pentru folosul şi trebuinţa tinerimei” la 1819. A fost implicat în Revoluţia de la 1848 şi a participat la lucrările Adunării Naţionale de pe Câmpia Libertăţii din 3/15 mai 1848. În 1849 a trebuit să se refugieze la Râmnicu Vâlcea şi la Bucureşti. Întors la Sibiu, a cerut pensionarea. Cu doi ani înainte de trecerea sa la Domnul din 14/26 noiembrie 1863 lăsa Arhiepiscopiei Sibiului întreaga sa bibliotecă, 245 de volume, devenind astfel ctitorul actualei biblioteci mitropolitane.

Îi mai amintim între personalităţile înmormântate aproape de Biserica din Groapă pe poetul Vasile Aaron (1770-1822), juristul şi consilierul „gubernial” Paul Dunca de Sajo (1800-1888), istoricul, avocatul şi publicistul Iosif Hodoş (1829-1880) sau scriitorul Ion Codru Drăguşanu (1818-1884).

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.