Istorie fascinantă pentru Mănăstirea Răchitoasa – A fost sanatoriu pentru leproși și azil de bătrâni

424

Una dintre cele mai mari mănăstiri din Moldova, Mănăstirea de la Răchitoasa are o istorie fascinantă. Pe timpul lui Alexandru Ioan Cuza a fost transformată în sanatoriu pentru leproși, iar mai apoi a devenit azil de bătrâni. Mai târziu, a trecut printr-un cutremur, iar după aceea și-a recăpătat funcțiunile de mănăstire, cu ajutorul unor finanțări europene și a fost readusă la viață.

„S-a plecat dintr-o stare jalnică la reconstrucția ei. Până la urmă, încet-încet, s-au rezolvat, dar asta a necesitat multă muncă. Dar totul cu voia lui Dumnezeu. Am venit în 2005 aici, am stat vreo doi ani la o bătrână aici, în sat. Abia în 2007 ne-am mutat în interior. În 2008, am început să alerg după documente, ca să accesăm fondurile europene ce se puteau accesa în acea vreme. Bineînțeles că încă nu aveam proprietatea, lucruri care au necesitat timp. În schimb, încet-încet, toate s-au împreunat și am ajuns la nivelul în care în anul 2014 am semnat un contract de finanțare pe fonduri europene. Am putut să lucrăm și să restaurăm, să aducem mănăstirea oarecum la frumusețea cea dintâi”, povestește părintele Eftimie Bolin, starețul Mănăstirii Răchitoasa.

Mănăstirea care a renăscut din cenușă

„Deci, când am venit noi aici cam în situația aceasta era: zidul până la dunga albă. Proiectul acesta a fost un proiect de amploare. Efectiv Mănăstirea Răchitoasa a renăscut din cenușă. Clopotnița nu mai exista în forma la care o vedeți, am găsit numai fundația. La fel și celelalte clădiri, biserica nu mai era, pictura toată era numai 30 la sută. Clădirea din spate, de lemn, era prăbușită, iar beciul era săpat în proporție de 30-40 la sută, adică s-a intervenit absolut la toate obiectivele din complexul monahal”, explică părintele Eftimie Bolin.

„După cum am zis, aproximativ 30-35 la sută s-a păstrat din pictura veche, care nu era în condiția pe care o vedeți astăzi, a trebuit și ea restaurată și apoi am făcut încadrarea picturii, pentru că unii sfinți, după cum vedeți, la unii s-a păstrat capul, o mână sau o parte din corp, și a fost necesar, pentru ca să primească frumusețea de altădată, să reîncadrăm pictura veche, care e o pictură deosebită, și să o împletim ca să ajungem să o vedem în starea care se vede astăzi, pentru bucuria credincioșilor. Pentru că pictura te duce cu gândul la cel care te reprezintă. Trecem mai departe de cele materiale și ne aduce prinos de recunoștință. Sau cerem ceva, ca ei să mijlocească la bunul Dumnezeu pentru mântuirea sufletului”, spune starețul.

„Eu cred că o mănăstire e ca și omul. Odată ce se naște nu mai moare, chiar dacă pleacă din locul ei, chiar dacă noi plecăm de pe acest pământ, suntem veșnici. Sufletul este veșnic, mănăstirea rămâne veșnică, chiar dacă o dărâmă cineva”, conchide părintele, scrie Digi24.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.