Ședința de la Prefectură – Directorii școlilor din Sibiu decid intrarea sau nu în online

2.625

Grupul de suport tehnic s- a întâlnit vineri într-o ședință la Prefectura Sibiu. S-a discutat despre introducerea de noi restricții pentru a preveni răspândirea covid 19. Directorul DSP, care este și coordonatorul grupului, vorbea cu o zi înainte despre posibilitatea închiderii tuturor școlilor din Sibiu. La ședință însă s-a hotărât altceva. Mai exact s-a rămas la reglementarea ordinului comun al Ministerului Educației și cel al Sănătății în care se spune că directorii de școli, cu avizul Inspectoratului Școlar Județean, pot hotărî trecerea cursurilor în online, în funcție de numărul de cazuri de infectare din școală și numărul de clase deja trecute în online în urma infectării unui elev sau profesor.

”Urmare a analizării situației pandemice din județul Sibiu, membrii au decis, în conformitate cu prevederile Ordinului comun nr. 5338/1082/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, emis de Ministerul Educației și Ministerul Sănătății, ca directorii unităților de învățământ preuniversitar să convoace în regim de urgență consiliul de administrație, iar în 18 octombrie a.c. Inspectoratul Școlar Județean Sibiu și Direcția de Sănătate Publică Sibiu va aviza propunerea fiecărei unități de învățământ și va înainta spre aprobare Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu scenariul de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ”, au transmis reprezentanții Prefecturii Sibiu.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
2 Comentarii
  1. Un cetatean scrie

    Directorii, adică nu managerii, de învățământ preuniversitar nu au absolut nici o calificare în domeniul sănătății publice și al epidemiologie. Autoritatea suprema este Direcția de Sănătate Publica. Este doar o pasare a răspunderii și responsabilității cu efecte dramatice asupra sănătății cetățenilor indiferenți și neinformați…

  2. Cod scrie

    Javrelor !!!!! Sunteti niste scursuri ordinare, niste CRIMINALI !!!!!INCONSTIENTILOR LUATI MANA DE PE GUVERNARE JAVRELOR !!!! CE FACETI VOI E GENOCID !!!! BLESTEMATI SA FITI VOI SI TOATE FAMILIILE VOASTRE JIGODIILOR !!!! CRIMINALILOR LA INCHISOARE CU VOI, ASTA MERITATI, SA NU MAI VEDETI LUMINA ZILEI DE MAINE !!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.