Cimitirul Municipal Sibiu a trecut la programul de iarnă – Atenție la modificări

954

Programul de la Cimitirul Municipal s-a modificat începând din această lună, prin reducerea acestuia, odată cu începerea sezonul rece, când se întunecă mai repede. Astfel, până în 31  martie, Cimitirul Municipal va fi deschis zilnic între orele 8.00 – 17.00.

Precizăm că în sezonul cald, 1 aprilie – 30 septembrie, accesul cetățenilor în Cimitir este posibil zilnic, în intervalul orar 7.00-20.00.

Acest orar este reglementat prin noul Regulament de Organizare și Funcționare, aprobat de Consiliul Local Sibiu în luna august a acestui an.

Accesul auto în Cimitirul Municipal se face în baza unui tichet, în valoare de 3 lei, care se achită la ieșirea din incintă și poate fi plătit în numerar sau cu card bancar, la automatele de plată instalate la cele două porți: Poarta 1, cea principală, cu ieșire în Calea Dumbrăvii și Poarta 5, cea dinspre Calea Cisnădiei.

Pentru accesul mașinilor pot fi eliberate și cartelele de tip abonament cu 10 ieșiri – 25 de lei, cu 25 de ieșiri – 50 de lei sau cu 50 de ieșiri – 75 de lei. Și acestea pot fi încărcate la automatele de plată amplasate la cele două ieșiri, precum și la ghișeul din clădirea administrativă.

Accesul autoturismelor va fi gratuit sâmbătă, 23 octombrie și duminică, 24 octombrie, precum și în zilele de 31 octombrie și 1 noiembrie, când credincioșii marchează „Ziua de pomenire a morților”.

Reamintim cetățenilor că accesul auto în Cimitirul Municipal este gratuit în toate zilele de sărbători legale.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.