Țările UE trimit României ajutor. Medicamente și echipamente sanitare pentru tratarea Covid-19 vor ajunge în spitale

565

Mai multe state ale Uniunii Europene au sărit în ajutorul României având în vedere criza sanitară prin care trece din cauza numărului mare de infectări în rândul nevaccinaților. Astfel, au trimis medicamente anti-COVID-19 şi echipamente care vor ajunge în spitale.

 

În primele zece zile din octombrie la fiecare şase minute o persoană a murit de COVID-19 în România, dar scepticismul faţă de vaccinare rămâne la cote înalte.

 

Comisia Europeană a anunţat vineri că a coordonat transportul către România a 250 de concentratoare de oxigen, dispozitive esenţiale pentru furnizarea de oxigen medical necesar pacienţilor COVID-19 aflaţi în stare critică.

 

Polonia a trimis 50 din cele 250 de concentratoare, în timp ce restul vin din rezerva UE.

 

Comisia Europeană mai afirmă că a coordonat şi transportul a 5.200 de fiole de anticorpi monoclonali din Italia către România, precum şi a opt concentratoare de oxigen suplimentare şi 15 ventilatoare din Danemarca. Anticorpii monoclonali sunt un tratament experimental pentru pacienţii COVID-19.

 

Numai aproximativ o treime din populaţia adultă a României a primit cel puţin prima doză de vaccin anti-COVID-19, conform datelor publice europene.

 

Datele oficiale de la începutul acestei săptămâni arată că peste 70% din cazurile de COVID-19 sunt în rândul persoanelor nevaccinate, la fel şi 93% dintre decesele asociate acestei boli.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.