VIDEO Zeci de familii aruncate în stradă – Barăcile de lângă Lacul lui Binder, demolate de primărie – „Ne dărâmă casele!”

3.845

Zeci de familii din municipiul Sibiu au rămas pe drumuri, asta după ce barăcile în care locuiesc de ani de zile au fost demolate. Oamenii au ieșit în stradă privind neputincioși la agoniseala de o viață. Copii, părinți și bunici, cu lacrimi în ochi, le cer autorităților să găsească o soluție pentru ei. „N-avem unde să ne ducem, suntem ai nimănui. Au demolat tot și nu mai avem unde să ne culcăm. Dormim sub cerul liber”, spun locatarii. 

Mai multe persoane care locuiesc pe strada Lacul lui Binder din Sibiu s-au trezit, luni dimineață, cu agenți ai poliției locale peste ei. Au venit să demoleze construcțiile și anexele gospodărești pe care aceștia le-au ridicat, fără documente legale, pe domeniul public. 

De mai bine de douăzeci de ani, în acest loc s-a format o adevărată comunitate. Au venit rând pe rând, au întemeiat familii și și-au construit primele barăci pe la începutul anilor 2000. Pe atunci, zona situată la marginea Sibiului era populată doar de ei și, potrivit acestora, nu deranjau pe nimeni. S-a ajuns la situația din prezent, în care sunt dați afară din case, din cauză că, în toți acești zeci de ani, au ocupat domeniul public fără forme legale. Nu au avut acte pe pământurile respective, astfel că au fost scoși în stradă. De-a lungul vremii au primit o serie de somații prin care erau avertizați că trebuie să-și găsească alte locuințe și li s-a recomandat să-și depună dosarele pentru repartizarea de locuințe sociale. Au rămas însă tot aici și au sperat că își vor trăi viețile, în continuare, pe același pământ. 

evacuare binderWhatsApp Image 2021 10 18 at 14.17.47 evacuare binderWhatsApp Image 2021 10 18 at 14.17.53

Casele și anexele, demolate. Bagajele, în stradă

Încă de la primele ore ale dimineții, pe strada Lacul lui Binder din Sibiu a fost mare forfotă, iar asta din cauza camioanelor și excavatoarelor, dar și din cauza multitudinii de agenți de la poliția locală, care au blocat accesul pe stradă pentru a putea demola respectivele locuințe. 

evacuare binderWhatsApp Image 2021 10 18 at 14.17.54 evacuare binder14.17.55

Oamenii spun că au reușit să-și ducă copiii la grădiniță și școală, astfel că aceștia nu au văzut cum casele se prăbușesc. În schimb, ei, neputincioși, și-au scos bunurile în stradă, gândindu-se pe ce drum s-o apuce de acum. Chiar dacă, în ultimul an, au fost avertizați prin somații și știau că acest moment va veni mai devreme sau mai târziu, nu au găsit nicio variantă. 

„Ne dau jos în vreme de iarnă? Avem copii mici și nu știm ce să facem. Locuiesc aici de 25 de ani. (…) Mi-au dat somații, dar eu n-am unde să mă duc. La câine i-am dat drumul, porcul l-am vândut, am avut și găini. Le-am dat pe toate. Suntem noi și copiii. Acum ne uităm cum ne dau jos casa”, spune un localnic. 

evacuare binderWhatsApp Image 2021 10 18 at 14.17.50 evacuare binderWhatsApp Image 2021 10 18 at 14.17.50 1 evacuare binder14.17.58 evacuare binder14.17.57

„Ne-am trezit că ne pun afișe, că ne țipă cu picioarele în ușă, că ne trezesc, că pun sigiliu pe ușile noastre. Mai rău ca la animale… Oamenii stau în case și ei pun sigiliu pe ușă”, spune altă localnică.

N-au unde să se ducă. Cer ajutorul autorităților

Zecile de persoane care locuiesc aici cer ajutorul autorităților. Spun că nu doresc ajutor social, fiind sunt apți de muncă, motiv pentru care majoritatea dintre ei au deja un loc de muncă. Vor doar un loc unde să poată trăi de acum înainte și vin chiar și cu câteva variante: amplasarea unor containere sau ajutor pentru chirie. evacuare binder 3

„Aici trăim de atâția ani de zile. Copiii mei erau foarte mici când am venit aici. În acest loc au crescut și e păcat să ne arunce în stradă. Și un câine are adăpost, iar pe noi ne scot în timp de iarnă afară cu atâția copilași. Avem serviciu cu toții. Puteau să facă din containere ceva, să nu ne scoată afară. (…) Am fost să le iau copiilor ceva să mânânce și când m-am întors erau demolate casele. Ce ne facem, unde ne ducem, unde mânâncă copilașii ăștia? Afară? Ne doare inima, ne îmbolnăvim de supărare. Să-și facă Primăria milă de noi, că n-avem unde să ne ducem”, spune Angela, localnică. 

evacuare binderWhatsApp Image 2021 10 18 at 14.17.52 evacuare binderWhatsApp Image 2021 10 18 at 14.17.48 evacuare binder14.17.57 1

„Noi nu vrem ajutor social, vrem să muncim, să ne ținem copiii, să plătim și noi taxe, ca oricare alt om. Toți copiii sunt curați, merg la școală și la grădiniță, părinții la fel, merg la lucru, nu merg la cerșit. De ce nu ne-au dat nouă terenurile, să le plătim chirie, să ne facă contracte? Acuma stăm să dormim sub cerul liber”, spune o tânără care locuiește aici.

Ora de Sibiu a luat legătura cu reprezentanții Primăriei Sibiu pentru a vedea dacă autoritățile locale ar putea veni în sprijinul acestor oameni, însă până la ora publicării articolului (15:50) nu am primit un răspuns.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
2 Comentarii
  1. john scrie

    Nu cred că nu au primit nici o somație,anterior. Foarte bine au făcut că le-au dărâmat.Tu dacă-ți faci un coteț de găini sau ceva în curte sunt pe tine cu tot felul de autorizații și proiecte,să nu mai zicem de banii dați pe mp de teren. Plus că era un focar de infecții..Bine,asra nu înseamnă că nu rămâne problema umanitară,dar asta’i cu totul altă poveste.

  2. Marius m scrie

    Primaria trebuia sa gaseasca o alternativă înainte de aceasta decizie ,o mare problema când sunt implicați si copii.

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.