batrana

61 de mii de pensionari și-au pierdut viața din iunie anul trecut și până la mijlocul acestui an. Este cea mai mare scădere din ultimii opt ani. Sociologii spun că pandemia este cea care a dus la această situație.

„Suntem într-o perioadă în care numărul de decese este mult mai mare decât de obicei, unele fiind evident din cauza COVID, sunt unii care și-au întârziat anumite intervenții. Izolarea a crescut cantitatea de probleme medicale și gravitatea acestora.”, spune Marian Preda, sociolog.

Sociologii avertizează că țara noastră va cunoaște o îmbătrânire a populației. În 2050 1 din 4 români va fi pensionar, fapt ce va face ca România să aibă cea mai îmbătrânită populație din UE.

Din numărul total de pensionari de la noi din țară, mai puțin de 5% sunt din sistemul agricol. Cei mai mulți pensionari în România sunt bărbați, iar 2 din 10 au ieșit anticipat.

Analiștii economici vin și ei cu o veste proastă: România nu va putea să facă față cheltuielilor cu pensiile. În 2030 numărul pensionarilor îl va depăși pe cel al angajaților.

„Ce putem face noi ca persoane individuale: să economisim cât mai mult în timpul vieții active, astfel încât atunci când ne pensionăm să avem economii puse deoparte ca să putem suplimenta cu economiile noastre pensiile publice.”, spune Adrian Codirlașu, vicepreședintele CFA.

Banii la saltea nu sunt o soluție. Experții spun că pensiile facultative sau fondurile de investiții sunt variante bune de a pune bani deoparte. În momentul de față pensia medie în România este de 1.500 de lei, spune digi24.ro.

Comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.