Soț și soție cu Covid, la plimbare prin Copșa Mică – I-a prins poliția

840

Polițiștii sibieni au luat la control toate zonele aglomerate, centrele comerciale și piețele din județ. Au fost verificate și persoanele carantinate și izolate și astfel oamenii legii au putut constata că nu toată lumea respectă măsurile.

„În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare. La nivelul județului Sibiu, în acțiunile de control au fost angrenați 55 de polițiști, fiind verificate 975 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina; de asemenea, au fost verificate 34 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 148 de mijloace de transport, din care 10 mijloace de transport în comun”, informează reprezentanții Prefecturii Sibiu.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 7.500 de lei, dintre care 5 sancțiuni cu avertisment scris pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție sanitară.

O femeie în vârstă de 79 de ani, din orașul Tălmaciu, a fost avertizată în scris pentru nerespectarea măsurii izolării.

De asemenea, o femeie în vârstă de 21 de ani, din Copșa Mică, a fost sancționată cu amendă în valoare de 2.500 de lei pentru nerespectarea măsurii izolării, iar soțul acesteia, în vârstă de 26 de ani, a fost amendat cu suma de 5.000 de lei pentru încălcarea măsurii carantinei.

Centru Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1177 persoane aflate în carantină și un număr de 1875  persoane în izolare.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.