România se află pe locul cinci în topul Uniunii Europene în ceea ce priveşte inflaţia

540

România se află în primele cinci ţări din UE cu cea mai mare inflaţie. Estonia şi Lituania se află pe primele locuri, conform Mediafax.

România se află pe locul 5 în topul Uniunii Europene în ceea ce priveşte inflaţia, cu o creştere a preţurilor de 5,2% în septembrie 2021 faţă de septembrie 2020, pe indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC), potrivit datelor Eurostat, biroul european de statistică. Eurostat foloseşte indicatorul IAPC pentru a putea compara evoluţia preţurilor între statele membre. Pe indicele naţional, inflaţia a ajuns la 6,3% în septembrie 2021.

Cele mai mici rate anuale s-au înregistrat în Malta (0,7%), Portugalia (1,3%) şi Grecia (1,9%). Cele mai mari rate anuale ale inflaţiei au fost înregistrate în Estonia, Lituania (ambele 6,4%) şi Polonia (5,6%).

Ungaria a  înregistrat, pe indicele armonizat al Uniunii Europene, o inflaţie de 5,5%, în vreme ce în România inflaţia anuală în septembrie a fost de 5,2%, pe metodologia Eurostat. Prin comparaţie cu luna august, inflaţia anuală a scăzut într-un stat mem­bru, a rămas stabilă într-unul şi a crescut în douăzeci şi cinci.

În septembrie, cea mai mare contribuţie la rata anuală a inflaţiei din zona euro a provenit din energie (+1,63 puncte procentuale – pp), urmată de servicii (+0,72 pp), bunuri industriale neenergetice (+0,57 pp) şi produse alimentare, alcool şi tutun (+0,44 pp).

Rata anuală a inflaţiei în zona euro, care ani la rând s-a luptat fie cu deflaţia, fie cu  o inflaţie foarte mică, a fost de 3,4% în septembrie 2021, în creştere de la 3% în august. Cu un an mai devreme, zo­na euro înregistra deflaţie (-0,3%). Inflaţia anuală medie a Uniunii Euro­pene a fost de 3,6% în septembrie 2021, în creştere de la 3,2% în august. Cu un an mai devreme, rata a fost de 0,3%, scrie Mediafax.

Sursa: Mediafax.ro

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.