Turismul cultural în satele din Mărginimea Sibiului analizat în cadrul proiectului RAMSAT- Interreg Europe

655

În data de 20 octombrie 2021 a avut loc a cincea întalnire a grupului tehnic de lucru pentru Mărginimea Sibiului organizată în cadrul proiectului RAMSAT-“Revitalizarea zonelor defavorizate și a zonelor montane prin turism alternativ durabil”, proiect finanțat de Uniunea Europeană, din Fondul European de Dezvoltare Regională în cadrul programului INTERREG EUROPE 2014-2020.

Întâlnirea a fost organizată online de Primăria Comunei Rășinari și Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în calitate de parteneri ai proiectului.

Discuțiile s-au concentrat pe tema turismului cultural, promovarea și valorificarea patrimoniului cultural specific localităților din zona Mărginimii.

Membrii grupului de lucru au realizat o analiză SWOT a destinației Mărginimii Sibiului fiind identificate puncte tari, puncte slabe, oportunități și amenințări în domeniul turismului cultural. Totodată, au fost identificate modele de bune practici in domeniul turismului cultural din Mărginimea Sibiului.

La întâlnire a participat și un reprezentant al Fundatiei Mihai Eminescu Trust care a prezentat un model de bună practică în domeniului turismului rural-cultural din zona satelor săsești din Transilvania (Viscri, Mălăncrav).

Discuțiile din cadrul grupului de lucru sunt relevante și în contextul în care pe data de 4 noiembrie 2021 va avea loc Seminarul Interregional “Use of Natural Heritage for Cultural Tourism”, eveniment organizat de partenerii din Irlanda de Nord și în cadrul căruia vom prezenta ceea ce se realizează bine în zona noastră în domeniul turismului cultural.

”Proiectul RAMSAT este important pentru noi deoarece aduce în fața partenerilor internaționali exemple de bună practică în turism din Mărginimea Sibiului. Bunele practici din Mărginimea Sibiului sunt incluse pe platforma Interreg Europe iar acest fapt duce și la creșterea atractivității si vizibilității zonei. Totodată, proiectul este important pentru că incearcă schimbarea unui instrument politic astfel încât acesta să răspundă nevoilor de dezvoltare durabilă a turismului în mediul rural. Aici facem referire la Programul Operațional Regional 2021-2027- Prioritatea 7- O regiune cu turism sustenabil.” (Bucur Bogdan)

Din grupul tehnic de lucru fac parte reprezentanți ai primăriilor din Mărginime, reprezentanți ai Universității Lucian Blaga Sibiu, reprezentanți ai Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, reprezentati ai Asociatiei Județene de Turism Sibiu, Grupul de Acțiune Locală Mărginimea Sibiului, ONG-urilor și asociațiilor de profil, reprezentanți ai ocoalelor silvice.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.