Cea mai profitabilă companie din sud-estul Europei este din România

1.088

Avem cu ce ne mândri! O companie din România este cea mai profitabilă companie din sud-estul Europei, relatează Mediafax.

Dedeman, cea mai mare companie antreprenorială din România după cifra de afaceri, se află pe primul loc în topul profiturilor din regiunea Europei de Sud-Est, cu un câştig net de aproape 300 mil. euro în 2020, arată clasa­mentul SEE Top 100, realizat de SeeNews, un furnizor de ştiri de business cu sediul în Sofia.

Primele patru poziţii în topul câştigurilor sunt ocupate de companii din România. Astfel, Hidroelectrica se află pe locul al doilea, cu un câştig de 298,1 mil. euro, OMV Petrom pe poziţia a treia, cu 283,7 mil. euro profit anul trecut, iar Romgaz pe locul al patrulea, cu un profit de 262,6 mil euro. A cincea poziţie este ocupată de grupul sloven Krka, activ în industria farma.

Zona SEE include ţările din sud-estul Europei, adică Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Grecia, Kosovo, Muntenegru, Macedonia, România, Serbia, Turcia, Republica Moldova şi Slovenia.

Dedeman a raportat pentru anul 2020 o cifră de afaceri de 9,1 mld. lei (aproximativ 1,8 mld. euro), în creştere cu 10,5% faţă de 2019, compania din Bacău fiind, de altfel, lider detaşat în topul celor mai mari companii antre­prenoriale româneşti. Profitul companiei a urcat şi mai puternic însă, cu 28% în 2020 faţă de 2019, la 1,64 mld. lei. Marja de profit net a Dedeman a fost în 2020 de 18%.

Sursa – Mediafax.ro

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.