Asigurările ar putea accepta plata polițelor RCA în rate din cauza prețurilor mari

908

Din cauza prețurilor dublate la polițele RCA, firmele de asigurări se gândesc să implementeze  plățile în rate. Astfel, clienții ar putea achita polițele în două sau chiar patru tranșe.

 

Patru firme de asigurări oferă polițe RCA în rate, o strategie la care au apelat după ce falimentul City a urcat prețurile. Oferta e valabilă doar pentru un contract pe un an.

 

Evelin Ceciu, asistent broker: O societate de asigurări îți ia un avans din acea primă anuală de asigurare și după 4 luni îți pretinde restul de bani. O alta, de exemplu, te scoate mai scump decât ai plăti pe un an. Avem și companii care iau la șase luni rată.

 

Părerile șoferilor sunt împărțite:

-Sincer, nu știam de procedura asta. E prima oară când aud asta, de la dumneavoastră. Cred că e o soluție bunicică.

 

-E același lucru. Că plătesc în rate, că plătesc o dată, tot e scumpit. În rate e mai scump, adică n-o să plătesc tot o dată, 1.000 de lei, o să plătesc 1.200 în rate. Și?

 

-Jale, ne-a ruinat pe toți. Au crescut peste noapte prețurile. Am plătit la mașina mea 13 milioane și înainte era nici jumate. Trebuie schimbat prețul neaparat, trebuie scăzut.

 

City Insurence, firma care a falimentat luna trecută, era lider pe piața RCA, cu o cotă de 46%. Clienții acestei companii au fost atrași cu prețuri mici, iar acum trebuie să-și înnoiască polițele la sume duble sau chiar triple.

 

George Lăcătuș, jurnalist Digi24: După scumpirea RCA-ului, brokerii recomandă asiguraților City Insurence, care sunt nevoiți acum sa-și înnoiască polițele, să aleagă o asigurare cu decontare directă. În cazul în care aceștia vor avea o daună cu un alt asigurat de la City, nu vor mai sta după compania falimentară să-și recupereze banii, ci îi vor primi direct de la compania cu care încheie acum noul contract.

 

O poliță RCA cu decontare directă costă cu 200 de lei mai mult decât o asigurare normală și poate fi plătită în rate.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.