Recomandări de la Tribunalul Sibiu – ”Evitați prezența la sediul instanței”

807

Tribunalul Sibiu vine luni cu câteva precizări importante pentru sibieni. Având în vedere reglementările și măsurile cuprinse în HG nr.1130/22.10.2021 care se aplică din 25.10.2021, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, facem următoarele precizări cu privire la organizarea și desfășurarea activității Tribunalului Sibiu și a instanțelor din circumscripția teritorială:

Începând cu data de azi, 25.10.2021, Tribunalul Sibiu și instanțele din circumscripția teritorială își continuă activitatea cu respectarea programării ședințelor de judecată anunțate anterior, fără modificarea programului de lucru cu publicul afișat la compartimentele publice.
În măsura în care vor fi stabilite măsuri suplimentare privind accesul în instanțe sau desfășurarea ședințelor de judecată acestea vor fi făcute publice de îndată.
Totodată, având în vedere riscul actual pentru sănătatea publică cauzat de numărul mare de infectări cu virusul SARS-CoV-2, ne menținem recomandările pentru publicul instanței, transmise încă de la începutul pandemiei, astfel că recomandăm tuturor persoanelor care au termene de judecată în perioada următoare să evite prezența la sediul instanței, în cazul în care aceasta nu este absolut necesară, să respecte cu strictețe intervalele orare pentru care sunt programate cauzele în care sunt implicate, cu limitarea staționării în incinta instanței doar pentru timpul strict necesar îndeplinirii obligațiilor judiciare sau profesionale, folosirea exclusiv a mijloacelor electronice de comunicare cu instanța, de transmitere a documentelor și de informare disponibile permanent la nivelul instanței, și nu în ultimul rând, respectarea tuturor măsurilor de protecție și prevenție recomandate de autoritățile sanitare.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.