Ședința Colegiului Prefectural ”bruiată” de unii participanți vorbăreți – Prefectul: ”Nu ne respectăm unii pe alții. Și purtați masca!”

650

Ședința Colegiului Prefectural, la care au participat directorii tuturor instituțiilor deconcentrate din județ, a fost întreruptă la un moment dat de mustrările prefectului Mircea Crețu. Acesta a fost deranjat de unii participanți care vorbeau cu colegii de birou, cu microfonul deschis. Ședința s-a ținut pe platforma Zoom. Mai mult, Prefectul le-a atras atenția că trebuie să respecte normele de protecție anti covid.

De la începutul pandemiei, ședințele Prefecturii se desfășoară pe Zoom. Așa că este foarte ușor pentru participanți să uite să își închidă microfonul și astfel toți cei conectați să audă ce vorbesc cu colegii de birou. Așa s-a întâmplat și de această dată. În timp ce se prezentau rapoarte, un ”zumzăit” s-a auzit preț de câteva minute.

Asta până când Prefectul Mircea Crețu le-a atras atenția vorbăreților. ”Cei care nu aveți mască, știți că normativele spun să purtați masca în birouri, dacă nu sunteți singuri? Și bănuiesc că nu sunteți, din moment ce povestiți. Cred că nu ne respectăm unii pe alții dacă vorbim așa. Închideți camera și microfonul dacă aveți ceva de vorbit și reveniți după”, a fost replica prefectului.

Doar că în tot acest timp cei care vorbeau l-au ignorat. ”Nici măcar nu ne aud. Măcar fiți atenți aici”, s-a supărat Mircea Crețu.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.