amenda 1
foto: arhivă

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu jandarmii, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. Joi au fost aplicate mai multe avertismente, dar și amenzi în valoare de 15.000 de lei. Vizate au fost persoanele care nu respectă izolarea sau carantina, dar și cele care nu poartă masca de protecție.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.

În urma controalelor efectuate, polițiștii au aplicat 16 sancțiuni contravenționale în valoare de 12.000 de lei, din care:

– 2 sancțiuni contravenționale în valoare de 6.000 de lei pentru nerespectarea măsurii carantinei, aplicate unei femei în vârstă de 43 de ani, din Copșa Mică, respectiv unui bărbat în vârstă de 69 ani, din Laslea;

– 1 sancțiune contravențională în valoare de 5.000 de lei pentru nerespectarea măsurii izolării, aplicată unui bărbat în vârstă de 70 de ani, din Copșa Mică;

– 11 sancțiuni cu avertisment scris pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție sanitară;

– 2 sancțiuni în valoare de 1.000 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea.

În data de 11 noiembrie, jandarmii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării interdicțiilor impuse în această perioadă pe raza județului, împreună cu un reprezentant al Inspectoratului Teritorial de Muncă Sibiu, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase. De asemenea, jandarmii montani au desfășurat activități de verificare în stațiunile montane Bâlea și Păltiniș. Pe timpul desfășurării acțiunilor au fost verificate 163 de certificate verzi, 34 de persoane și 20 de operatori economici.

În urma verificărilor efectuate, jandarmii au aplicat patru avertismente scrise pentru neprezentarea certificatului verde și patru amenzi în valoare de 3000 lei, respectiv:

– o amendă în valoare de 1000 lei a fost aplicată unui bărbat în vârstă de 47 de ani din Mediaș, pentru nerespectarea măsurii privind carantina;

– două amenzi în valoare de 1500 lei pentru neprezentarea certificatului verde;

– o amendă în valoare de 500 lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție.

 

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Comentariu