jeff bezos

Fondatorul Amazon, Jeff Bezos: “Oamenii care se vor naşte în spaţiu, vor vizita Pământul în vacanţă”.

Jeff Bezos prezice că într-o zi oamenii se vor naşte în spaţiu şi vor locui în colonii spaţiale.

El a declarat că aceste colonii spaţiale sunt mai relevante decât mutarea pe o nouă planetă.

Colonizarea planetei Marte este obiectivul principal al lui Elon Musk şi al SpaceX, principalul rival al lui Bezos în domeniul spaţial.

În viziunea lui Jeff Bezos asupra viitorului, oamenii se vor naşte în colonii spaţiale şi vor vizita Pământul în vacanţă.

Bezos a discutat despre spaţiu, despre planurile Blue Origin şi despre relaţia dintre explorarea spaţială şi salvarea Pământului în timpul unei conversaţii care a avut loc miercuri la Forumul Ignatius 2021 din Washington, potrivit Insider.

În timpul interviului, fondatorul Amazon şi Blue Origin a dezvoltat ideea sa pentru coloniile spaţiale: habitate plutitoare care imită vremea şi atracţia gravitaţională a Pământului. Cilindrii plutitori, care se învârt, ar putea găzdui până la 1 milion de oameni şi ar avea “râuri şi păduri şi viaţă sălbatică”, a spus el.

„De-a lungul secolelor, mulţi oameni se vor naşte în spaţiu. Acesta va fi prima lor casă”, a spus Bezos. „Se vor naşte în aceste colonii, vor trăi în aceste colonii. Apoi, ei vor vizita Pământul aşa cum aţi vizita, ştiţi, Parcul Naţional Yellowstone”. 

Bezos a menţionat pentru prima dată ideea construirii de colonii spaţiale încă din timpul discursului său de absolvire a liceului şi a declarat miercuri că el crede că aceste colonii spaţiale sunt o opţiune mai bună decât încercarea de a reîncepe viaţa pe o altă planetă.

Chiar dacă ar fi să terraformezi Marte sau să faci ceva foarte dramatic de genul acesta – ceea ce ar putea fi foarte, foarte provocator, apropo – chiar dacă ai face asta, ar însemna, cel mult, o dublare a Pământului”, a spus Bezos. „Atunci treci de la 10 miliarde de oameni la 20 de miliarde de oameni”.

Modul în care se poate stabili viaţa în afara Pământului este un punct important de dispută între Bezos şi fondatorul Tesla şi SpaceX, Elon Musk. Musk a declarat că principalul obiectiv al companiei sale de rachete este “colonizarea planetei Marte”, iar referirea lui Bezos la terraformare pare a fi o lovitură indirectă la adresa sa.

La rândul său, Musk a scris pe Twitter în 2019 că nici planul lui Bezos nu ar funcţiona, deoarece ar fi nevoie de “transportarea unor cantităţi uriaşe de masă de pe planete/luni/asteroizi”. ”Ar fi ca şi cum ai încerca să construieşti SUA în mijlocul Oceanului Atlantic“, a spus el.

 

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Comentariu