Testarea Covid a elevilor în școli, pas cu pas

704

Elevii sibieni vor fi testați pentru infecția cu SARS-CoV-2, în școli. Se știe deja că testele folosite vor fi teste de salivă, mai puțin invazive decât cele nazale. Ministerul Sănătății a stabilit cum se va desfășura testarea și care este frecvența acesteia.

Astfel, copiii vor fi testați în prima zi a săptămânii și a 4-a, adică în fiecare zi de luni și joi, înaintea începerii orelor de curs. Testarea se va face de către cadrul medical al școlii sau de o persoană desemnată de conducerea instituției de învățământ. Direcția de Sănătate Publică va instrui aceste persoane asupra modalității de testare, dar și asupra felului în care trebuie depozitate testele și după folosire, aruncate.

Test pozitiv

În momentul în care un elev are un test pozitiv este imediat trimis în izolatorul școlii. Apoi, sunt anunțați părinții și DSP-ul. În sarcina acestuia intră testarea PCR sau antigen a copilului pentru conformarea rezultatului pozitiv.

Ministerul Sănătății a trimis către instituțiile de învățământ și modalitatea în care se realizează testele de saliva:

1 2 2 2

La Sibiu testele de salivă urmează să ajungă săptămâna viitoare. Apoi, va începe testarea conform instrucțiunilor Ministerului Sănătății.

 

 

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.