Florin Cîțu a declarat, duminică, după negocierile avute cu PSD, că în ceea ce privește postul de premier al României se va merge la președintele Klaus Iohannis cu mai multe variante.
„În ceea ce privește premierul, am discutat, vom merge la președinte cu câteva variante”, a declarat Floin Cîțu.
Acesta a fost întrebat care sunt aceste variante, dar a spus că „va fi întâi o discuție și apoi vom veni și public cu ele”.
Duminică dimineața, înaintea negocierilor, Florin Cîțu a spus că speră ca propunerea de premier să fie discutată duminică la negocierile cu PSD.
„Nu am ajuns la aceste discuții, trebuie să ne înțelegem întâi pe partea de guvernare, pentru că de aici pornim. După ce avem un program de guvernare, suntem de acord, putem să discutăm și despre ministere și despre premier. Eu sper că putem să discutăm astăzi despre propunerea de premier și apoi să mergem cu această propunere la președintele României”, spunea Florin Cîțu.