Decathlon retrage caiacele din vânzare în Franța – Din cauza migranților

449

Decathlon retrage caiacele din vânzare în Franța, din cauza migranților, transmite Euronews, preluat de Digi24.

„Achiziția caiacelor nu va mai fi posibilă” în cele două magazine, „ca reacție la actuala situație”, a declarat compania pentru AFP, confirmând o știre din ziarul local La Voix du Nord.

Un purtător de cuvânt a explicat că articolele nu sunt folosite în scop sportiv și că „pot deservi drept mici bărci pentru a traversa Canalul Mânecii”, adăugând că produsele nu sunt făcute pentru o astfel de călătorie.

Purtătorul de cuvânt a declarat că ambarcațiunile sunt folosite într-un mod „care ar putea pune în pericol viețile oamenilor ce le folosesc”, indicând că decizia de a le retrage de la vânzare a fost luată de către magazine și aprobată de companie.

Decathlon a spus că sunt încă la vânzarea online caiace și de asemenea disponibile la alte magazine, arătând că „produsele care oferă siguranță pe mare precum vestele de salvare, ramele sau protecția termică vor fi încă disponibile” la magazinele Calais și Dunkirk.

Vinerea trecută, trei migranți au fost declarați dispăruți după ce au încercat să traverseze Canalul în caiace pentru a ajunge în Anglia. Ziua precedentă, 1.185 de migranți au traversat, potrivit datelor Marii Britanii, un număr record de treceri într-o zi.

Două caiace au fost găsite joi plutind în largul coastei Calais, iar doi oameni care au naufragiat au fost salvați de jandarmerie.

O tabără improvizată ce acomoda sute de migranți în zona Dunkirk a fost evacuată marți. Prefectura din departamentul de Nord a spus că 663 de persoane au fost relocate din zona de coastă către alte regiuni din Franța, și totodată au fost făcute 35 de arestări.

Aceasta vine în contextul în care Londra și Paris își reiau dialogul privind stoparea traversărilor ilegale ale Canalului, ca urmare a câtorva zile de tensiuni.

După o întâlnire de luni, ministrul francez de Interne Gérald Darmanin și omologul său britanic Priti Patel au căzut de acord să întărească cooperarea.

„Trebuie făcut mai mult pentru a opri traversările periculoase”, au transmis aceștia într-un comunicat, reiterând determinarea lor comună pentru a preveni 100% din traversări și astfel să facă ruta mortală inaccesibilă.

Sursa – Digi24

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.