ungheni autostrada

Traficul între Târgu Mureș și Ungheni pe A3 se poate deschide până la sfârșit de 2021, conform unui anunț al directorului general CNAIR, Cristian Pistol.

Directorul general al CNAIR spune că proiectul va fi terminat înaintea termenului contractual.

„După ce am verificat lucrările pot spune că circulația pe tronsonul Târgu Mureș – Ungheni al A3 poate fi deschisă până la sfârșitul anului. Trebuia să mă asigur însă că sunt finalizate toate lucrările necesare deplasării în siguranță pe acest sector de autostradă. Vreau să remarc faptul că proiectul se finalizează înaintea termenului contractual și se înscrie în buget. În opinia mea unul dintre motive este și acela că acest contract a fost unul doar de execuție, fără să includă și proiectarea. Astfel constructorul a putut înainta rapid fără să întâmpine greutăți. Se pare că aceasta este modelul de succes și de aceea ne-am propus să folosim același tipar și pentru alte proiecte. De exemplu pentru A7 – Autostrada Moldova folosim deja același tipar”, a declarat Cristian Pistol.

El spune că sectorul de drum de mare viteză Târgu Mureș -Ungheni are o lungime totală de 9 kilometri, din care 4,5 la profil de autostradă şi 4,7 drum de legătură cu două benzi pe sens.

Odată cu deschiderea circulației, municipiul Târgu Mureș va avea asigurată în mare parte o legătură rutieră modernă cu Câmpia Turzii, Cluj Napoca, Sebeș și Alba Iulia.

„Spun, în mare parte, deoarece deocamdată nu este finalizat lotul Cețani – Câmpia Turzii. Dar în condițiile în care, tot până la sfârșitul anului, lotul 2 al autostrăzii A10, Sebeș – Turda va fi deschis pentru circulația rutieră, drumul de la Târgu Mureș până la Alba Iulia se va desfășura în condiții de siguranță mult mai mari și în timpi mult mai scurți. Dacă privim mai în ansamblu, observăm că municipiul Târgu Mureș va avea o conexiune mult mai eficientă cu granița de vest a României prin vama Nădlac, chiar dacă deocamdată lipsesc cei 9 km pe A1, în zona Margina – Holdea unde urmează să fie construite tuneluri. Ca informație de context, vă pot spune că în acest moment contractul pentru proiectarea și execuția tunelurilor din această zonă se află în licitație”, a mai spus Cristian Pistol.

Comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.