Starea șoferului implicat în accidentul de pe Rahovei – „Este intubat și inconștient”

1.516

Un accident rutier violent a avut loc, joi seara, pe strada Rahovei din municipiul Sibiu. Două autoturisme care circulau din direcții opuse au intrat în coliziune. În urma impactului, un conducător auto a fost rănit grav, fiind dus la spital de urgență. Starea lui de sănătate este gravă în continuare, fiind inconștient și intubat.

Accidentul de joi seara de pe Rahovei a fost soldat cu o victimă. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 76 de ani, care a fost găsit inconștient de echipajele medicale la fața locului. Omul a fost dus de urgență la spital, însă starea lui nu este bună.

„Pacientul a fost adus în stare gravă, inconștient. A fost diagnosticat cu multiple contuzii, traumatisme, fracturi. Este intubat, internat în cadrul secției ATI. Primește tratament de specialitate și i se fac investigații suplimentare pentru a fi acordată cea mai bună conduita terapeutică pe mai departe”, spune Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Sibiu.

VEZI AICI VIDEO ȘI FOTO DE LA ACCIDENT

Accidentul rutier s-a petrecut din vina bărbatului. Acesta circula înspre Piața Rahovei, când deodată a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul condus de o tânără de 20 de ani, care circula regulamentar către Semaforului. Deocamdată nu se știe care este motivul pentru care bărbatul a intrat pe contrasens, însă există posiblitatea ca acestuia să i se fi făcut rău la volan.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
1 Comentariu
  1. sibiAnus scrie

    BATRANETEA!!!!!!
    Permise prelungite pe sustache, cum i s-o prelungit boului ala de asta-vara o omorat motociclistul pe panta de la Cristian.

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.