Adolescentă vaccinată internată cu Covid la Pediatrie – „Evoluția e bună”

1.992

Primul minor vaccinat, infectat cu coronavirus și internat în spital, este o adolescentă în vârstă de 15 ani. Aceasta este imunizată cu prima doză de Pfizer, iar în prezent primește tratament la Spitalul de Pediatrie din Sibiu.

O adolescentă în vârstă de 15 ani este prima minoră din județ care a ajuns la spital fiind vaccinată. Din fericire, starea ei este bună, iar medicii sunt optimiști. În câteva zile, ea va putea pleca acasă.

„Este vorba despre o pacientă în vârstă de 15 ani care a fost internată în data de 18 noiembrie cu simptomatologie digestivă. Fetița este vaccinată cu o singură doză de ser Pfizer. Evoluția ei este bună, iar în câteva zile va putea fi externată”, spune medicul Ioana Mătăcuță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Pediatrie Sibiu.

În prezent, în spitalele din județ sunt internate 273 de persoane, cele mai multe la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. Dintre acești pacienți, doar 46 sunt vaccinați.

Situația în fiecare spital este următoarea:  

Nr. Unitatea Număr pacienți       COVID pozitivi internați Număr pacienți COVID pozitivi nevaccinați Număr pacienți COVID pozitivi vaccinați
1 Spitalul Clinic Județean de Urgență SIBIU 122 94 28
2 Spitalul Clinic de Pediatrie SIBIU 4 3 1
3 Spitalul de Pneumoftiziologie SIBIU 47 42 5
4 Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” SIBIU 17 13 4
5 Spitalul Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” SIBIU 3 2 1
6 Spitalul General Căi Ferate SIBIU 25 21 4
7 Spitalul Municipal MEDIAȘ 43 40 3
8 Spitalul Orășenesc CISNĂDIE 12 12 0
  22.11.2021                                                                                         TOTAL 273 227 46

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
2 Comentarii
  1. Mai Da scrie

    Eu sunt vaccinat, inca din primavara…insa ma deranjeaza teribil folosirea cuvantului IMUNIZARE, faceti in continuare un imens deserviciu toti cei care il folositi pe toate canalele mass-media.

  2. sibiAnus scrie

    Daca era injectata si evolutia era nasoala, mai scriati despre ea?! (intreb pentru un prieten care are copilul neinjetcat, internat si cu evolutie buna, despre care nu ati scris nimic).

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.