Concursul de fotografie „Sibiu-Orașul Bunelor Maniere” și-a desemnat câștigătorii

1.275

Sibiu-Orașul Bunelor Maniere” dă viață foaierului Corpului B al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu. Vernisajul expoziției – concurs, ce a fost inițiată de Asociația Sibiu 1191″, a avut loc la finalul săptămânii trecute, când trei din cei 28 de fotografi participanți în acest an în competiție au fost premiați.

Imagini inedite cu orașul de pe Cibin pot fi descoperite doar printr-o vizită la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu. 55 de fotografii au dat naștere expoziției din acest an a proiectului Sibiu – Orașul Bunelor Maniere”, care a reușit să adune, în total, 283 de imagini.expo foto 9

Concursul de fotografie s-a adresat atât fotografilor amatori, cât și celor aflați la început de drum. expo foto 8

O provocare pentru toți iubitorii de fotografie

Proiectul Sibiu-Orașul Bunelor Maniere” a debutat acum aproape un deceniu și, de aproximativ cinci ani, alături de Școala de Fotografie Image Art”, coordonată de Daniel Bălțat, cuprinde în agendă și competiția adresată celor pasionați să surprindă momente și peisaje din viața Sibiului. expo foto 7

Concursul îi provoacă pe fotografi să surprindă Sibiul în diferitele sale ipostaze. Cu fiecare an, concursul se îmbogățește și devine mai provocator. Fotografiile trimise de participanți sunt din ce în ce mai bune, mai reușite. Calitatea lor crește de la o ediție la alta. Prin acest proiect, ne dorim să promovăm fotografii, atât pe cei cu experiență în domeniu, cât și pe cei aflați la început de drum, cărora să le oferim o rampă de lansare. În această ediție au fost fotografii care au pus în valoare orașul, atmosfera și latura turistică și culturală specifică Sibiului”, a spus Claudiu Gavrea, președintele Asociației “Sibiu 1191”, la vernisajul de vineri. expo foto 6

Cei trei fotografi care au fost premiați în ediția 2021 a concursului “Sibiu – Orașul Bunelor Maniere” au fost Adrian Bugariu, Dan Tarcea și Alexandru Mitrea. expo foto 5

A fost destul de dificil pentru noi, jurații acestui concurs, să decidem care sunt cele mai bune fotografii. Sunt multe imagini bune, dar am încercat să facem o selecție cât mai reprezentativă!”, a spus Daniel Bălțat, directorul Școlii de Fotografie “Image Art”.expo foto 3

La rândul lor, câștigătorii au mulțumit, în primul rând, pentru oportunitatea de a-și etala creațiile în cadrul unei expoziții ce este admirată atât de sibieni, cât și de turiști. 

Le mulțumesc organizatorilor pentru oportunitatea de a participa în cadrul acestui proiect. Eu, cel puțin la ediția din acest an, am participat în urma unei vizite la Primăria Sibiu. Am văzut o fotografie semnată de mine expusă în instituție. M-am bucurat că fotografiile mele nu rămân doar pe Internet sau în colecția mea personală, ci ajung în locuri în care nu mă așteptam să le văd. Astfel, am decis să particip și anul acesta, pentru ca imaginile mele să bucure cât mai multe persoane. Îi încurajez pe toți să trimită fotografii, pentru că e o mare fericire să îți vezi fotografia undeva și să știi că anumite persoane se vor putea bucura de ea”, a spus Adrian Bugariu, un fotograf care nu se află la prima participare în cadrul concursului. expo foto 2

Alexandru Mitrea este un alt câștigător al ediției din acest an. Acesta a mărturisit, emoționat, că este pentru a doua oară când participă la concurs și că nu se aștepta la asemenea rezultate. Nu mă așteptam să câștig! Felicitări tuturor!”, a spus fotograful. 

De altfel, Dan Tarcea, cel de-al treila câștigător, a precizat, înainte de toate, că este foarte mândru că este sibian. Pentru mine, e prima oară când particip la acest concurs și vă mulțumesc pentru apreciere! Sunt mândru că sunt sibian! Tot timpul umblu cu aparatul de fotografiat la mine, îmi place să surprind ipostazele orașului și acum mă bucur că imaginile mele ajung mai departe decât m-aș fi gândit”, a spus Dan Tarcea. 

Ce au spus participanții la vernisaj

Cei care au răspuns invitației la vernisajul expoziției s-au declarat foarte încântați de expoziție. Aceștia au mărturisit că toate cele 55 de fotografii surprind orașul de pe Cibin în ipostaze neînchipuite. 

Fotografiile sunt absolut minunate! Sunt locuri care nici nu zici că sunt din Sibiu!”, este de părere Dan Luca, unul dintre participanții la vernisaj. 

12 dintre fotografiile înscrise în concurs vor face parte din calendarul Sibiu – Orașul Bunelor Maniere” de anul viitor. Acesta va fi tipărit, în prima jumătate a lunii decembrie, în aproximativ 2.000 de exemplare și va ajunge atât în instituții publice și private, cât și la persoane fizice interesate să aibă un 2022 cu imagini din viața Sibiului.

Concursul de fotografie și expoziția fac parte din proiectul Sibiu- Orașul Bunelor Maniere”, un program cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu și Consiliul Județean Sibiu. Acțiunile sunt susținute de Romgaz, The Lake Home – Living Experience, NTT DATA ROMANIA  și New Concept Living.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
1 Comentariu
  1. sibiAnus scrie

    Manierati si fostul primar (actualul viitor fost prezident) impreuna cu colega de… sufragerie – umbla nemascati ca sa-i recunoasca lumea pe strada, ne fac „prosti” pentru binele nostru, nu prea se prezinta la servici ca sa nu aglomereze cancelaria… Se vede treaba ca bunele maniere fac casa buna cu orasul Sibiu… 6 case bune mai exact, ca 1 s-a pierdut pe drum.

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.