FOTO – Peste 300 de sibieni vaccinaţi în weekend la Sala Thalia

524

Maratonul de vaccinare organizat de Consiliul Județean Sibiu în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, Spitalul General CF Sibiu, Filarmonica de Stat Sibiu și cu sprijinul Direcției de Sănătate Publică Sibiu la sfârșitul acestei săptămâni, a adus 330 de persoane, adulți și copii, la rapel sau la una dintre dozele celor două vaccinuri: Pfizer sau Johnson&Johnson.

Peste 300 de sibieni vaccinaţi în weekend la Sala Thalia

Evenimentul a fost realizat atât cu sprijinul celor trei spitale, cât și cu voluntari din cadrul Universității ”Lucian Blaga”, fiind mobilizați 8 medici, 16 asistenți, 16 registratori și 40 voluntari.

De asemenea, la inițiativa Consiliul Județean Sibiu, au răspuns și parteneri din mediul privat, cărora le mulțumim că au asigurat cadrelor medicale și voluntarilor implicați produse de patiserie, sandwich-uri și masa de prânz, în cele două zile. Este vorba despre: Boromir, Carrefour Sibiu și Trans Agape, precum și Biserica Creștină Baptistă ”Betania” Sibiu și Biserica Creștină ”Biruința” Sibiu. Totodată, mulțumim și partenerilor media, care au făcut cunoscut evenimentul.

“ Le mulțumesc încă o dată tuturor celor care s-au implicat și de această dată în campania de vaccinare. Totodată, mă bucur că sibienii au răspuns la acest apel și au decis să vină să se vaccineze. Până în acest moment, vaccinul este singura metodă care s-a dovedit a fi eficientă și care poate face diferența între viață și moarte. Vom continua și pe viitor să ne implicăm activ. Îmi doresc ca județul Sibiu să fie un exemplu pentru țară și la acest capitol,” a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Precizăm faptul că Maratonul de Vaccinare se află la  a doua ediție, prima desfășurându-se în data de 9 mai 2021, când un număr de 630 de persoane au ales să se vaccineze.  Aceste acțiuni fac parte din campania inițiată de Consiliul Județean Sibiu, ”Județul Sibiu Pune Umărul la Vaccinare”.

Maraton 2 Maraton 3 Maraton 4 Maraton

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.