Proiectul Lidl de la Trei Stejari, pentru a patra oară în Consiliul Local – Se votează joi

573

Lidl-ul care urmează a se construi pe locul fostei fabrici de bere pare un proiect greu de realizat. Pentru a patra oară este depus pentru aprobare în ședința de Consiliu Local. Deși a fost retras sau respins pentru a i se aduce modificări, și de această dată proiectul este neschimbat. Rămâne de văzut care va fi poziția consilierilor locali în ședința din noiembrie.

Prima „împotmolire„ a proiectului a avut loc în luna septembrie, când consilierul USR Ioan Plesciuc a cerut respingerea lui pe motiv că ar trebui prezentat și un Plan urbanistic zonal, pe lângă cel de detaliu.

”Nu respectă planul de urbanism general și regulamentul de urbanism al municipiului Sibiu care la pagina 144 spune ca pentru intervenții importante asupra organizării parcelei sau funcționării zonei se va elabora în mod obligatoriu un plan urbanistic zonal. Construirea unui magazin de 7000 de metri pătrați, cu două accese, în mijlocul unui ansamblu de blocuri, case, si alte tipuri de construcție este o intervenție importantă. Planul urbanistic zonal se face pentru studierea intervenției viitoarei investiții în corelare cu dezvoltarea urbanistică a zonei, ori acum avem un plan de detaliu care are în vedere doar parcela veche a magazinului și nici pentru aceea nu respectă toate condiționările din regulament. Transformările cu caracter ireversibil care se vor petrece într-o zonă centrală a orașului merită mai multă atenție. Forma propusă acum, a soluției cele mai simple, nu este în interesul orașului și vă propun să cerem investitorului să pregătească și să prezinte un plan urbanistic zonal în conformitate cu PUG-ul și cu regulamentul de urbanism votate de consiliul local Sibiu”, a fost interpelarea lui Ioan Plesciuc.

În urma interpelării consilierii USR au votat împotrivă, iar cei 8 consilieri PNL s-au abținut. Astfel, proiectul nu a fost adoptat.

Respins și în octombrie

Pentru ședința din luna octombrie a Consiliului Local, proiectul a fost din nou depus pentru vot. Dar, în aceeași formă ca și până atunci- nici urmă de Plan Urbanistic Zonal. De această dată proiectul a fost retras de pe ordinea de zi de primarul Astrid Fodor.

Acum, în luna noiembrie, același proiect, exact în aceeași formă, se află din nou pe masa consilierilor locali. Care va fi soarta proiectului de această dată, se va stabili în ședința din 25 noiembrie.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.