Tarife reduse pentru terasele din Sibiu – Primăria extinde facilitățile și pentru 2022

395

Domeniul Horeca a fost unul dintre cele mai afectate de pandemie. Pentru a veni în sprijinul patronilor de localuri, Primăria Sibiu a adoptat în acest an mai multe facilități care vor fi extinse până la finalul anului viitor, aceasta fiind propunerea înaintată consilierilor locali pentru a fi votată.

Astfel, pentru anul 2022 taxa specială pentru amplasarea de terase pe domeniul public sau privat al Municipiului Sibiu va fi de 0,5 lei/mp/zi şi va putea fi achitată până la sfârşitul perioadei pentru care se emite avizul, excepţie făcând luna decembrie, când plata se va face până la data de 20 decembrie 2022. În plus, beneficiarii taxei speciale pentru amplasarea de terase pe domeniul public sau privat al Municipiului Sibiu nu datorează taxă de ocupare a domeniului public stabilită prin hotărârea Consiliului Local Sibiu privind taxele şi impozitele locale.

Mai mult, se va aproba extinderea temporară a teraselor din zonele Sibiului. În Piaţa Huet se va putea realiza extinderea/amplasarea teraselor, doar pentru agenţii economici care au punct de lucru autorizat în Piaţa Mică şi care au acces direct în partea din spate, înspre Piaţa Huet.

Cei care vor cere aprobarea acestor facilități trebuie să îndeplinească mai multe condiții, care se regăsesc AICI, în propunerea de proiect.

 

 

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.